Pagini

vineri, 7 august 2009

Principiile unei alimentaţii sănătoase (4)

Numărul obezilor a crescut enorm în ultimele decenii. Una dintre cauze este abuzul alimentar, omul contemporan consumând o cantitate de alimente mult mai mare decât necesarul organismului. Continuăm să vă prezentăm principiile alimentaţiei sănătoase bazându-ne pe sfaturile domnului Prof. Dr. Pavel Chirilă.

ABUZUL ALIMENTAR. Un proverb francez spune că „omul mănâncă o treime din porţie ca să trăiască el însuşi şi două treimi ca să trăiască doctorii”.
Cetăţenii ţărilor aşa-zis dezvoltate sunt în procent mare supraponderali. Acestea sunt şi ţările unde obiceiurile alimentare s-au depărtat cel mai mult de la hrana naturală.
Mâncatul în grabă (sărind peste masticaţie şi digestia bucală), E-urile din alimente, rafinarea, alimentele de seră, tratările termice, fizice şi chimice agresive, semipreparatele care nu mai au nevoie de masticaţie etc. sunt practici din cauza cărora întârzie senzaţia de saţietate şi care au contribuit mult la aportul exagerat (nesăbuit) de alimente.

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 31 - august 2009

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu