Copilul în mijlocul ispitelor

Valorile educaţiei contemporane s-au îndepărtat mult de valorile creştine. Care sunt provocările prin care trece o familie care vrea să îşi educe copiii creştineşte şi ce putem face pentru a-i înarma pe copii în faţa ideilor pe care le impune societatea, ne spune Părintele Serafim Rose:

„ZEIŞORUL” FAMILIEI. Oricine va privi contemporaneitatea noastră din perspectiva unei vieţi normale, pe care au dus-o oamenii în vremurile dinainte, nu poate să nu rămână mirat de cât de departe de normă a devenit viaţa acum. Noţiuni ca autoritate şi ascultare, bunăcuviinţă şi amabilitate, comportare în societate şi în viaţa particulară - toate s-au schimbat brusc, s-au întors cu capul în jos. Această viaţă nenormală poate fi caracterizată ca stricată, alintată. Din pruncie copilul este ca un zeişor de familie: poftele lui sunt satisfăcute, dorinţele îndeplinite, e înconjurat de jucării, distracţii, comodităţi, nu este învăţat şi educat în conformitate cu regulile stricte de purtare creştină, ci i se creează condiţii să se dezvolte în acea direcţie în care îl poartă pornirile sale... Poate că aceasta nu se petrece în toate familiile şi nu întotdeauna, însă aşa se întâmplă suficient de des pentru a deveni o regulă a educaţiei contemporane a copiilor şi până şi părinţii care au cele mai bune intenţii nu pot evita aceasta cu desăvârşire. Chiar şi când părinţii încearcă să-şi crească copilul în severitate, rudele şi vecinii se vor strădui să facă invers.
Devenind matur, un astfel de om e firesc că se va înconjura pe sine cu lucrurile spre care a fost deprins de mic: comodităţi, distracţii, jucării pentru cei mari. Viaţa se umple de o continuă goană după distracţii, care sunt atât de lipsite de orice importanţă, încât un vizitator din secolul XIX, privind emisiunile noastre televizate cele mai populare, parcurile de distracţii, reclamele, filmele, muzica - aproape sub orice aspect al culturii contemporane - s-ar gândi că a nimerit într-o societate de nebuni, care au pierdut orice contact cu realitatea cotidiană.

MESAJUL: „UITĂ DE DUMNEZEU!”. În zilele noastre, dacă încercăm să ducem o viaţă creştină, noi trebuie să conştientizam că lumea din jur încearcă să supună sufletul nostru ei - şi în religie şi în viaţa lumească omul se confruntă azi nu cu ispite separate, ci cu o stare de ispită permanentă, ba în chipul omniprezentei muzici de fundal, ba în chipul indicatoarelor şi a reclamelor pe străzile oraşelor. Chiar şi în familie, televizorul deseori devine un conducător tainic al casei, care dictează valorile contemporane, opiniile, gusturile.
De peste tot se aude chemarea: trăieşte ziua de azi, desfătează-te, relaxează-te, simte-te bine. Iar subtextul este altul, mult mai întunecat: uită de Dumnezeu şi orice altă viaţă în afară de aceasta, alungă din suflet orice teamă de Dumnezeu şi cinstire a sfinţeniei.

NU TOT CE SE ÎNVAŢĂ LA ŞCOALĂ ESTE BUN. Dar ce pot face părinţii pentru a-i ajuta pe copii să înfrunte ispitele lumii? Zilnic noi trebuie să fim gata să înfruntăm influenţa lumii printr-o educaţie creştină sănătoasă. Tot ce cunoaşte copilul la şcoală trebuie să fie controlat şi corectat acasă. Nu trebuie să gândim că ceea ce profesorii îi dau copilului este pur şi simplu folositor sau neutru: căci chiar dacă el îşi însuşeşte cunoştinţe şi îndemânări folositoare (iar cea mai mare parte a şcolilor contemporane eşuează ruşinos chiar şi în aceasta), lui i se vor preda şi multe păreri şi idei greşite. Aprecierea de către copil a muzicii, istoriei, artei, filozofiei, ştiinţei şi, desigur, a vieţii şi religiei trebuie să vină în primul rând din familie şi Biserică, altminteri copilul va căpăta o educaţie greşită. Părinţii trebuie să supravegheze ce învaţă copiii lor şi să repare aceasta acasa, menţinându-se pe o poziţie sinceră şi relevând numaidecât aspectul moral, care lipseşte cu desăvârşire în instruirea laică.
Părinţii trebuie să ştie ce muzică ascultă copiii lor, ce filme privesc (ascultând şi privind împreună cu ei, dacă este necesar), ce limbă aud şi cu ce limbă vorbesc ei înşişi - şi la toate acestea să dea o notă creştină.

TELEVIZORUL, EDUCATORUL NOSTRU. În casele în care nu există destulă bărbăţie pentru a arunca televizorul pe geam, acesta trebuie supravegheat cu asprime, urmărindu-se evitarea influenţei otrăvitoare pe care o exercită chiar în casă asupra tinerilor acest principal mesager al ideilor şi părerilor anticreştine.
Loviturile tăioase ale lumii împotriva Ortodoxiei sunt îndreptate în primul rând asupra copiilor. Şi îndată ce la copil s-a format o atitudine greşită, problema educării lui în spirit creştin devine de două ori mai anevoioasă.
Cultul personalităţii, ce ni se impune, relaxarea, indiferentismul, desfătarea, refuzul celui mai neînsemnat gând despre lumea de dincolo - sunt diverse forme ale implantării ateismului. Cunoscând ce anume vrea lumea să facă cu noi, trebuie să ne împotrivim. Dar vai, dacă urmăreşti viaţa familiilor ortodoxe în lumea de azi şi cum perpetuează ei Ortodoxia lor, se creează impresia că această luptă cu lumea mult mai des este pierdută, decât câştigată...

MUZICĂ, LITERATURĂ, ARTĂ, ISTORIE. Şi totuşi, nu trebuie să vedem lumea din jur ca pe un rău absolut. Noi trebuie să fim destul de înţelepţi, ca să folosim în scopurile noastre tot ce e pozitiv în ea. Multe din cele care, la prima vedere, nu au nicio legătură cu Ortodoxia, pot fi folosite în interesele educaţiei ortodoxe.
Copilul care de mic este deprins cu muzica clasică, care s-a dezvoltat sub influenţa ei, nu este supus ispitei ritmului brutal al rockului, pseudomuzicii contemporane, în măsura în care sunt supuşi cei care au crescut fără nicio educaţie muzicală. O bună educaţie muzicală, după cuvintele stareţilor de la mănăstirea Optina, curăţă sufletul şi-l pregăteşte pentru primirea impresiilor duhovniceşti.
Copilul deprins cu literatura bună, drama, poezia, care a simţit influenţa ei asupra sufletului, care a primit o satisfacţie autentică, nu va deveni un adept iraţional al televiziunii moderne şi al romanelor ieftine, care pustiesc sufletul şi îl abat de la calea creştină.
Copilul care s-a învăţat să vadă frumuseţea picturii şi sculpturii clasice, nu se ademeneşte uşor de pervertita artă contemporană, nu va fi atras de producţiile dezgustătoare ale reclamei şi cu atât mai mult ale pornografiei.
Copilul care ştie câte ceva despre istoria lumii, şi mai ales despre cea creştină, despre cum au trăit şi au gândit oamenii, prin ce hăţişuri au trecut îndepărtându-se de Dumnezeu şi poruncile Lui, şi ce viaţă minunată şi demnă au dus atunci când I-au fost credincioşi Lui, va putea judeca corect despre viaţa şi filozofia timpului nostru şi nu-i va urma orbeşte pe "învăţătorii" veacului acestuia.
În lupta noastră împotrivă duhului lumii acesteia putem şi trebuie să folosim ceea ce poate să ofere lumea mai bun, ca să mergem mai departe de acest mai bun; tot ce este mai bun în lume, dacă avem destulă înţelepciune să vedem aceasta, indică spre Dumnezeu şi Ortodoxie.

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 31 - august 2009