Se împlinesc anul acesta, în ziua de Sfânta Marie, 295 de ani de la pătimirea Sfinţilor Brâncoveni. În miercurea Săptămânii mari a anului 1714, când însuşi Domnul a fost vândut, Sfântul Constantin află de trădarea căreia i-a căzut victimă. În Vinerea Mare, împreună cu fiii săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi cu sfetnicul Ianache, începe drumul Golgotei. Îşi lasă profetic trădătorii în mâna lui Dumnezeu şi porneşte înlănţuit spre Stambul. Imediat, în locul lui este numit domn Ştefan Cantacuzino, fiul stolnicului Constantin Cantacuzino, văr primar cu Brâncoveanu. El, împreună cu tatăl său, l-a lucrat la turci. Dar Dumnezeu nu i-a răbdat nici pe ei şi în zorii zilei de 7 iunie 1716, ambii au fost spânzuraţi la Constantinopol.
La Stambul, Brâncovenii sunt întemniţaţi şi supuşi unor chinuri inimaginabile, până în ziua de 15 august - praznicul Adormirii Maicii Domnului, când doamna Maria îşi serba ziua numelui, iar domnitorul împlinea 60 de ani. Uciderea celor şase a fost de o cruzime care i-a îngrozit şi pe turci. Constantin Brâncoveanu a fost silit să privească descăpăţânarea celor patru fii şi a sfetnicului Ianache, pentru ca apoi să-şi afle şi el, în acelaşi mod, sfârşitul. Trupurile martirizate au fost târâte pe uliţi şi apoi aruncate în apele Bosforului, iar capetele purtate în prăjini şi înfipte la poarta seraiului, unde au stat trei zile. Pe ascuns, creştini milostivi au cules din valuri trupurile sfinţilor şi le-au îngropat în taină, în insula Halchi.
În acest timp, doamna Maria se găsea închisă cu fetele, cu ginerii şi cu nepoţelul de şapte luni, scăpat ca prin minune de la moarte, în temniţa Fornetta. Cu multă durere a primit vestea sfârşitului tragic al celor dragi ei. Printre lacrimi, şi-a făgăduit că nu va avea linişte până nu va duce în ţară trupurile soţului şi ale copiilor.
Ca să poată împlini acest gând, doamna Maria trebuia sa fie liberă. Cu multă dibăcie, a luat legătura, în temniţă fiind, cu nişte prieteni ai familiei din ţară, care au făcut rost de 50.000 de galbeni, bani împrumutaţi cu o dobândă uriaşă, şi au plătit vizirului preţul răscumpărării.
Dar neîmpăcaţii duşmani din Ţara Românească, Cantacuzinii, au dat aceluiaşi vizir 40.000 de galbeni, obţinându-i promisiunea trimiterii în exil a membrilor familiei Brâncoveanu rămaşi în viaţă. Astfel, pe neaşteptate, aceştia s-au trezit în surghiun la Kutahia, în Caucaz, unde au stat trei ani, fiind apoi trimişi în ţară.
De-acum, doamna Maria va face tot posibilul să aducă în ţară trupul soţului. Abia în anul 1720 va reuşi acest lucru. L-a aşezat, nu în mormântul pregătit din vreme de domnitor la Hurezi, ci sub o lespede de marmură albă, cu chenar floral, specific brâncovenesc, de la biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti. Pe piatră se poate distinge stema Ţării Româneşti, precum şi vulturul cu crucea în cioc. În mod discret, evlavioasa doamnă a aşezat deasupra criptei o candelă de argint, cu o frumoasă lucrătură, tot în stil brâncovenesc, care atesta că acolo odihnesc ”oasele fericitului Domnu Io Constantin Basarab Voievod” şi că doamna nădăjduieşte ca tot aici “să i se odihnească oasele”. Lumina candelei mormântului a acoperit taina inscripţiei timp de două veacuri, fiind descoperită abia în 1914.
În preajma sărbătorii Sfinţilor Martiri Brâncoveni, preoţi şi credincioşi ai bisericii ,,Sfântul Nicolae” din Făgăraş, ctitorie brâncovenească, lăsăm să picure o lacrimă pe amintirea sfinţilor, dar şi a doamnei Maria, nu mai puţin încercată de un destin tragic. Ne gândim la ei ca la o familie şi împreună ocrotitori ai neamului românesc.
Pr. Marcel Dobrea
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 31 - august 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu