Cum ne spovedim?

Aşa cum zilnic acordăm atenţie trupului, spălându-l, punând haine curate pe el şi hrănindu-l de câteva ori pe zi, tot astfel zilnic se cade a ne îngriji şi de suflet, spălându-l cu lacrimi de pocăinţă pentru păcatele săvârşite, îmbrăcându-l în hainele frumoase ale faptelor bune şi hrănindu-l cu rugăciune, citiri din cărţi de suflet şi mai ales cu Sfânta Împărtăşanie. Aceste lucrări duhovniceşti nu sunt rezervate doar posturilor, ci ele au un caracter permanent pentru cei ce doresc cu sinceritate mântuirea.

Pregătirea. Aşadar, ne putem spovedi şi împărtăşi şi în afara posturilor mari, deci în cursul anului, mai ales că în fiecare săptămână sunt rânduite două zile de post. Unii duhovnici recomandă chiar şi o a treia zi de post, ziua de luni, rânduială care se ţine îndeosebi în mănăstiri şi de unii credincioşi mai râvnitori. Am pomenit de post ca să înţelegem că pentru Sfânta Împărtăşanie, ca şi pentru spovedanie, trebuie să ne pregătim. Nu ne putem prezenta oricum în faţa duhovnicului.

Rugăciune pentru luminarea minţii. Când simţim nevoia de a mărturisi păcatele, mai întâi înmulţim rugăciunea, şi mai ales rugăciunea personală în care rugăm pe Dumnezeu să ne lumineze mintea pentru a ne aduce aminte cu uşurinţă faptele cu care l-am supărat pe Dumnezeu. Căutăm să ţinem minte faptele rele pe care le-am făcut şi observând urmările lor în viaţa noastră şi a semenilor noştri, Îl rugăm pe Dumnezeu cu smerenie să ne ierte. De asemenea, Îl rugăm pe Dumnezeu să rânduiască ziua când ne vom prezenta înaintea slujitorului său pentru a ne mărturisi.

Rugăciune pentru duhovnic. Mărturisirea se face la duhovnic, adică la acel preot pe care îl simţim foarte apropiat sufletului nostru. El poate fi preotul din parohia noastră, dintr-o altă parohie, sau un preot de la mănăstire, cu care putem ţine legătura.
Dacă nu ai un asemenea duhovnic, apropiat sufletului tău, tot prin rugăciune se găseşte. Roagă-l pe Dumnezeu să-ţi rânduiască un astfel de om, prin care El să-ţi vorbească! Acesta este un aspect foarte important. La duhovnic merg ca Dumnezeu să-mi vorbească prin el, să-mi spună că m-a iertat şi prin duhovnicul meu să-mi dea iertarea şi să îmi spună ce să fac atunci când eu nu ştiu.
Înainte de Spovedanie mă rog deci pentru mine, dar mă rog şi pentru duhovnicul meu, ca Dumnezeu să rânduiască întâlnirea cu el şi să aşeze pe buzele lui cuvânt pentru mine.
Următorul pas este acela de a lua legătura cu părintele duhovnic. Îi spui că vrei să te spovedeşti şi îl întrebi când ai putea să mergi. E foarte important ca duhovnicul să fie liniştit, să aibă dispoziţie sufletească pentru spovedit, adică într-un fel să fie şi el pregătit, de aceea numai el îţi poate spune aceasta. E bine să procedezi aşa chiar dacă duhovnicul tău este preotul paroh. Are nevoie şi el de timp să se pregătească pentru a spovedi. De obicei, la parohie duhovnicii spovedesc după Vecernia pe care o slujesc împreună cu cei care doresc să se spovedească.

Mărturisim păcatele personale. La spovedanie trebuie mărturisite păcatele personale şi nu ale altora. Să ne gândim la vina noastră, nu să ne îndreptăţim, să ne găsim scuze sau să ne lăudăm cu virtuţile: „de postit am postit, de rugat m-am rugat, am miluit după putere, n-am făcut rău la nimeni, n-am omorât pe nimeni, ş.a.m.d.“

Sincer şi complet. Lăsând la o parte ruşinea şi folosind-o potrivit scopului cu care Dumnezeu ne-a dăruit-o, anume pentru a ne feri de păcat, vom spune la spovedanie toate păcatele pe care le-am făcut, fără a evita mărturisirea unora. Păcatul nemărturisit nu numai că rămâne neiertat, dar atrage cu sine o povară şi mai mare: rămân neiertate şi păcatele mărturisite. În loc să pleci uşurat de la spovedit, vei pleca mai împovărat decât cum ai venit.
Atunci când te mărturiseşti la duhovnic să spui nu numai ce ai făcut, ci şi ce ai spus, ce gânduri rele ai avut, ce ai poftit şi, în general, tot ceea ce este păcătos. Să ai în vedere păcatele cu gândul, cu cuvântul, cu fapta, cu ştiinţă şi cu neştiinţă.

Mărturisim păcatul pe nume. Păcatul trebuie vădit, spus pe nume: am minţit, am gândit de rău pe aproapele meu, am primit gânduri de curvie, nu am păzit postul, nu m-am rugat, am făcut desfrânare, am furat etc. Mărturisite pe nume, păcatele nu mai au putere asupra ta, le-ai biruit mărturisindu-le. Evitând acest lucru prin expresii de genul „sunt cel mai mare păcătos, toate păcatele le-am făcut“, puterea lor de influenţă rămâne asupra ta, nu tu le-ai biruit, ci ele te-au biruit pe tine în felul acesta, deoarece ai refuzat să le mărturiseşti. Deşi spui că eşti cel mai mare păcătos, totuşi n-ai mărturisit nici un păcat care să dovedească aceasta. Ele rămân cuibărite în sufletul tău şi vor lucra asupra ta cu mai multă putere.

Spovedania nu este interogatoriu. Duhovnicul are de făcut o lucrare asemănătoare medicului. Doctorul se ocupă de trup, duhovnicul de suflet. Aşa cum spui doctorului ce te doare, la fel trebuie procedat şi la spovedanie. La această „consultaţie“ duhovnicească trebuie să mărturiseşti duhovnicului ce probleme ai, ce slăbiciuni ai, ce păcate ai făcut. Duhovnicul nu are de unde să ştie starea ta sufletească dacă nu-i spui tu însuţi. De aceea nu aştepta să fii întrebat, ci mărturiseşte singur păcatele tale.

Secretul spovedaniei. Când duhovnicul vorbeşte, ascultă-l cu atenţie. Între cuvintele pe care le auzi se află şi cuvântul de la Dumnezeu pentru tine. Dacă asculţi cu atenţie inima ta va tresări, vei simţi un fior sfânt la auzirea unor cuvinte. Ia aminte la ele, fără să-l întrerupi pe duhovnic. Fără a destăinui altora cele ce ai auzit, împlineşte cum poţi cuvântul. Dumnezeu ţi-a vorbit prin duhovnic. Spovedania, ţinând de intimitate, are un caracter tainic, de aceea secretul spovedaniei trebuie păstrat atât de preot, cât şi de credincios! Ceea ce ai auzit la spovedanie ţi se potriveşte numai ţie, nu şi altora, e cuvântul lui Dumnezeu pentru tine, nu pentru alţii!

Sfânta Împărtăşanie. Spovedania este sau nu urmată de Împărtăşire. Există cazuri când Sf. Împărtăşanie îi poate face rău unui om, aşa cum ne spune Sf. Apostol Pavel: „cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit” (I Cor 11, 29-30). Oprirea temporară de la Împărtăşanie este deci spre sănătatea celui care vrea să se îndrepteze.
O spovedanie completă şi sinceră aduce uşurare sufletească şi bucurii de negrăit. Făcută cât mai des, ea ne ajută încet-încet să ne îmbunătăţim viaţa şi să prindem puteri în lupta cu păcatul. Iar străduinţa noastră zilnică ar trebui să fie acesta: Aşa să-ţi fie viaţa încât să meriţi să primeşti Sfânta Împărtăşanie în fiecare zi. (Sf. Ambrozie al Mediolanumului)

Pr. Ion Tărcuţă

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 29 - iunie 2009