„Un tânăr studios s-a dus la părintele său duhovnic să se spovedească şi a început să se laude cu cele acumulate de el din lectura cărţilor, uitând că părintele duhovnic aştepta de la el mărturisirea păcatelor. La finalul spovedaniei tânărul, fiind un creştin dornic de îndreptare, a cerut canon. Părintele duhovnic i-a spus: "Nu-ţi dau nici un canon, dar vreau şi eu să adaug ceva la cele descoperite de tine: Ia aminte, doar în genunchi îl cunoşti pe Dumnezeu." Atunci tânărul îndată s-a ruşinat, s-a trezit din reveria mândriei şi i-a cerut iertare cu lacrimi părintelui”.
Vrem Taborul, Lumina Învierii, fără a trece prin Golgota despătimirii, prin lacrima rugăciunii, osteneala postului, bucuria faptelor bune. Cine a răzbătut, îngenuncheată, până la poalele Crucii de pe Golgota, dacă nu Iubirea prezentă acolo prin Maica Domnului şi Sf. Apostol Ioan, numit Apostolul iubirii? Mulţi dintre noi ne-am spovedit în Postul Sfintelor Paşti – unii din obişnuinţă, alţii din conştiinţă – dar câţi dintre noi am simţit că, într-adevăr, Hristos a înviat în viaţa noastră?
E nevoie deci de perseverenţa, jertfa, consecvenţa vieţii noastre în dragostea, dorul după Dumnezeu, pe care le experiem în rugăciunea adâncă a inimii noastre. Să-L simţim pe Hristos că ne-a atins ochii cu lacrima Sa şi prin aceasta vom „vedea lumina cea adevărată”.
Părintele Arsenie Boca spune atât de profund: „Nu putem intra în împărăţia în care nu am trăit încă de pe pământ”. Nu vom putea deci intra în Împărăţia lui Dumnezeu după moarte dacă nu intrăm încă din viaţa aceasta. Şi unde este intrarea în această împărăţie a lui Dumnezeu pe pământ dacă nu în Biserică – tinda raiului, dar şi în inima noastră, unde stă ascuns Hristos în mod tainic încă de la Botez? Fiecare dintre noi fuge de rana sa, de nimicnicia din el, până ce-L întâlneşte pe Cel ce vindecă toată rana, toată durerea: Hristos, Domnul Iubirii. În Biserică „afli că exişti” ne spune Petre Ţuţea.
Hristos a intrat prin uşile încuiate, arătându-se ucenicilor Săi după Înviere. Să intrăm şi noi în cămara sufletelor noastre, făcându-i loc în ea şi Musafirului care bate la uşă. Trecând prin efortul şi durerea curăţirii şi iertării, vom simţi şi Bucuria Învierii, Îl vom putea pipăi pe Hristos, cu simţirea rugăciunii noastre, strigând, îngenuncheaţi de minunea Învierii, asemenea lui Toma: „Domnul Meu şi Dumnezeul Meu!”.
Pr. Cătălin Teulea
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 28 - mai 2009
m-am bucurat sa citesc si tare nu as vrea sa fiu si eu ca tanarul de la inceput..dar nu ma rabda inima sa nu va arat si ce am scris eu ieri...
RăspundețiȘtergereExersez schimbarea mea
Nu stiu cum sa zic...poate nu este corect sa spun, eu cred...mai degraba eu simt...ca iadul si raiul incep chiar din viata pe care o traim aici pe pamant...si ca nu degeaba se spune...cazi...ridica-te...iar cazi...ridica-te...dar sa avem grija ca sfarsitul sa ne afle ridicati...si cum nu stim cand va fi ...e necesar ca mereu sa luptam sa stam ridicati....acea priveghere continua, pentru asta e necesara...conteaza foarte mult cum iti traiesti viata si cum ajungi la batranete...
Am fost foarte nedumerita cand am citit un sfat dat de un parinte batran....ca e de preferat sa nu iti pierzi timpul cu a indruma un om in varsta pe calea cea dreapta ci sa incerci sa modelezi mai bine un tanar...o sa caut citatul...
Nici nu stiti cat de grea e schimbarea la batranete....omul si-o doreste...dar anii petrecuti departe de Dumnezeu...sunt ca o piatra de moara...te trag tot spre partea intunecata...ma opresc aici pentru ca nu vreau sa judec...dar sper ca tot ce invat zilnic sa-mi fie o buna lectie...pentru ca mai devreme sau mai tarziu, toti ajungem, cu voia Lui Dumnezeu, batrani...
In schimb, despre omul batran, care toata viata lui a avut in inima pe Dumnezeu...as scrie un intreg roman... batranetea si boala sunt atat de usoare pentru el...la fel cum a fost rabdator in sanatate asa este si in boala...se bucura de orice...nu se plange...este tolerant...
Daca suntem atenti la noi cum ne petrecem viata...daca cerem indrumare de la Dumnezeu...daca stim sa ascultam de duhovnic, sunt sigura ca avem sanse mari sa fim acceptati in Rai...Raiul e accesibil tuturor...de la cititul pe fuga...incet-incet am incetinit ritmul si mi-am pus toata speranta in ceea ce am invatat din Tatal Nostru si din Fericiri...nu e greu...trebuie insa mult exercitiu...
Doamne ajuta!
Asa este, Adriana, e mult mai usor sa iti incepi drumul pe Cale in tinerete, am constatat si eu asta de foarte multe ori. La tinerete buruienile din suflet sunt mult mai usor de plivit decat la batranete, cand au ajuns copaci cu radacini adanci...
RăspundețiȘtergereIar frumusetea batranilor la apusul unei vieti de credinta este pentru mine cea mai buna dovada ca doar in Domnul poti avea o viata frumoasa.
Multumim pentru ganduri!
Felicitari pentru articol, mi-au dat lacrimile cand l-am citit, l-am preluat si eu pe blog, in speranta ca si alti tineri isi vor da seama de aceste lucruri.
RăspundețiȘtergereHristos a inviat, Stefania! Scriu cu intarziere pentru ca asteptam sa raspunda parintele care a scris, dar stiu ca este foarte ocupat in perioada aceasta...
RăspundețiȘtergereNe bucuram de folos, Domnul sa lumineze inimile tinerilor care vor mai citi!