Noaptea Învierii
O noapte emoţionantă. Plină de bucurie. Lumină, veselie, strălucire, jubilaţie. Sunt doar câteva cuvinte care exprimă frumuseţea acestei nopţi. Este noaptea în care fiecare altar în parte, fiecare biserică atrage ca un magnet sute şi mii de credincioşi în jurul ei. Motivul este unul singur. HRISTOS A ÎNVIAT!
Mă întreb uneori însă ce ne atrage pe noi în noaptea de Înviere în jurul bisericilor. Credinţa? Festivismul slujbei? Îndemnul conştiinţei de a participa şi noi măcar o dată în an la o slujbă religioasă, încercând să ne amăgim că i-am dat şi sufletului măcar o dată în an hrană sufletească? Sau poate încercarea de a fi „în trend”, de a fi în rând cu lumea… spiritul de turmă. Dacă toţi merg acolo, eu nu pot să stau de-o parte.
Indiferent de motivul care ne adună în jurul bisericii, cu toţi trăim un sentiment aparte care ne face ca an de an să nu putem refuza această chemare a lui Hristos.
Este fascinant cum, fără a avea o pregătire prealabilă, ne integrăm perfect în aceea imensă masa de oameni. Şi chiar dacă nu am fost pregătiţi pentru a trăi un sentiment religios, începem să sesizăm misterul divin care domneşte în aer.
Întuneric şi lumină
La un moment dat întunericul inundă întreaga biserică. Este emoţionant. Dar nu ai dori ca întunericul acesta să dureze o veşnicie. Chiar şi cele câteva clipe ţi se par prea lungi. Aştepţi ceva. Ai nevoie de ceva. Aştepţi lumina. Îţi doreşti lumina. Nu-ţi dai seama că acel întuneric este de fapt o stare adâncă a sufletului tău care iubeşte lumina. Şi deodată în faţa ta o mică lumină sparge întunericul şi în clipa aceea auzi ca prin farmec o voce care te invită: „VENIŢI DE LUAŢI LUMINĂ!”.
Din această clipă începe bucuria. Bucuria că şi tu eşti purtător de lumină. Şi îţi doreşti ca în mâna ta să porţi această lumină care a spulberat întunericul. E fascinant cum în clipa aceea nu te simţi doar un purtător de lumină, ci ai impresia că tu însuţi eşti o lumină. Este copleşitor sentimentul de purtare de grijă pe care îl ai faţă de lumina pe care o porţi în mâinile tale. E ca şi cum tu eşti una cu această lumină, iar dacă ea s-ar stinge, te-ai stinge şi tu.
Mărturisirea bucuriei
Şi totuşi, bucuria nu o trăieşti deplin acum. Şi îţi dai seama de acest lucru peste câteva momente când, în mijlocul acestui iureş de mulţime, auzi un glas comun care mărturiseşte aproape instantaneu: „ADEVĂRAT A ÎNVIAT”. Atunci sesizezi că în faţa bisericii cineva trăieşte cu emoţie o bucurie pe care ţi-o împărtăşeşte şi ţie. Acum i-ai auzit şi tu glasul: „HRISTOS A ÎNVIAT!”. Eşti luat şi tu de valul freneziei care te înconjoară şi răspunzi şi tu împreună cu cei din jurul tău: „ADEVĂRAT A ÎNVIAT”. Abia acum realizezi că tu nu ai venit în noaptea de Paşti ca să vezi un spectacol religios, stând deoparte ca un spectator, ci că tu însuţi eşti parte integrantă în această realitate tainică, în acest mirific spectacol cosmic.
Dar, ca orice lucru pământesc, ceea ce are un început, are şi un sfârşit. Cortina cade. Luminile se sting. Iar tu te îndrepţi bucuros spre casa ta. Ai fost la ÎNVIERE.
Declinul bucuriei
A doua zi când ieşi pe stradă auzi abia şoptind pe cineva care se apropie de tine „Hristos a înviat!”. Îi răspunzi cu gura pe jumătate, abia auzindu-te pe tine însuţi „Adevărat a înviat!”. E ciudat cum în noaptea care a trecut mărturiseai aproape strigând că a înviat cu adevărat, iar acum glasul tău a scăzut în intensitate. Nu reacţionezi pe moment. Dar îţi dai seama că a doua zi acest „adevărat a înviat” este şi mai puţin convingător. Şi încet, încet frenezia cu care îl mărturiseai în noaptea învierii dispare ca prin minune. De ce? Pentru că nu te raportezi la învierea Domnului decât în noaptea de Înviere.
Ceea ce dobândim uşor dispare la fel de uşor
În noaptea în care ai auzit vestea că Hristos a înviat, tu te-ai şi grăbit să o confirmi. Altfel spus, ai auzit o noutate, iar tu ai răspuns că, de fapt, îţi era cunoscută, că o ştiai dinainte. E ca şi cum cineva te-ar anunţa la răsăritul soarelui că s-a făcut ziuă, iar tu i-ai răspunde în gura mare că aşa e.
Ştii cât de greu le-a fost sfinţilor apostoli să creadă în învierea Domnului şi cât de uşor ni se pare nouă, celor de astăzi, să credem şi să mărturisim? Ei bine, tocmai de aici ne pândeşte primejdia. Din faptul că noi credem prea uşor. Apostolii au crezut prin motivaţie, noi credem prin inerţie. Motivaţia e profundă, duhovnicească, inerţia e superficială. Motivaţia îşi are temeiul în ceea ce se arată, inerţia se sprijină pe ceea ce am primit fără a căuta.
De aceea pentru noi schimbul acesta de cuvinte: „Hristos a înviat!” - „Adevărat, a înviat”! reprezintă de multe ori o simplă urare, o simplă salutare, care nu este încărcată de consistenţa credinţei noastre. Dar ea nu este nici vestire, nu e nici salutare, nici urare. Ea este o mărturisire de credinţă. Eu, cel care o rostesc, îmi mărturisesc credinţa că Hristos a înviat, iar cei care răspund, rostesc o mărturisire întăritoare, aceea că, într-adevăr, El a înviat.
Şi eu îţi mărturisesc cu bucurie că Hristos a înviat şi vreau să fii luminat şi tu de această bucurie a Învierii lui.
Hristos a înviat!
Pr. Iosif Ciolan
"De este cineva bun credincios şi iubitor de Dumnezeu, să se îndulcească de acest praznic bun şi luminat; de este cineva slugă înţeleaptă, să intre bucurându-se întru bucuria Domnului său; de s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum dinarul; de a lucrat cineva din ceasul dintâi, să-şi ia astăzi dreapta plată; de a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască; de a ajuns cineva după ceasul al şaselea, nimic să nu se îndoiască, că de nimic nu se va păgubi; de a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se aproprie, nimic îndoindu-se; de a ajuns cineva numai în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă că a zăbovit, că milostiv fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca pe cel dintâi; odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas, ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul întâi; pe cel de pe urmă îl miluieşte şi pe cel dintâi îl mângâie; şi aceluia plăteşte şi acestuia dăruieşte şi faptele primeşte şi cu voinţa se împacă, şi lucrul cinsteşte şi socoteala o laudă. Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru şi cei dintâi şi cei de al doilea luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună dănţuiţi. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi; viţelul este mare, nimeni să nu iasă flămând, toţi vă îndulciţi de ospăţul credinţei; toţi luaţi bogăţia bunătăţii."fragment din Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt de învăţătură în sfânta şi luminata zi a slăvitei şi mântuitoarei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu