Duminica Mironosiţelor: Femeia creştină, purtătoare a mirului iubirii

Duminica a treia după Paşti este închinată femeilor mironosiţe care în ziua cea dintâi a săptămânii, duminica, au mers la mormântul Domnului să-I ungă trupul cu miruri, după rânduiala evreilor din acea vreme. Ele sunt cele dintâi cărora s-a arătat Iisus după Înviere, cele dintâi care au stat de vorbă cu El şi care, apoi, au dus vestea Apostolilor. Sfinţii Părinţi ne învaţă că şi noi putem “aduce mir Stăpânului” viaţa noastră curată şi faptele bune, iar Biserica sărbătoreşte azi ziua Femeii Creştine.

Purtătoare de mir
Termenul de mironosiţă este legat de scopul cu care femeile care i-au urmat lui Hristos au mers la locul unde fusese îngropat trupul lui Iisus, acela de a-L unge cu balsamuri şi cu mir. Acesta ar fi fost omagiul imediat pe care l-ar fi putut oferi Domnului pentru clipele de bucurie, pentru învăţăturile şi minunile pe care le primiseră de la El. De aceea, mirurile erau amestecate cu dragostea femeilor iubitoare de Hristos.

Femeile curajoase
Când ucenicii se risipiseră de frica iudeilor, “Maria Magdalena, Ioana, Maria lui Iacov, Salomeea şi altele” (Mc. 16,1; Lc. 24, 10) L-au urmat pe drumul Golgotei, au plâns la picioarele lui Iisus şi au fost de faţă la punerea Domnului în mormânt (Lc. 23, 55). Apoi au pregătit cu foarte multă grijă miresme şi miruri ca să meargă să ungă trupul mort al lui Iisus. Mai aveau de întâmpinat două mari obstacole: soldaţii care făceau de pază şi piatra uriaşă care servea drept uşă a mormântului. Curajul lor era, însă, născut din dragoste profundă şi de aceea şi-au înfruntat temerile.

Cinci mărturii importante
Imediat după Înviere au apărut şi falsificatorii ei. Dar, pentru ca Învierea lui Hristos să nu poată fi contestată, Dumnezeu a lucrat în chip minunat, dumnezeieşte: piatra era dată la o parte, soldaţii au fost orbiţi de strălucirea lui Hristos Cel Înviat, iar mormântul nu mai adăpostea decât giulgiurile cu care fusese învelit trupul mort al lui Hristos. Prin participarea lor la evenimentul Învierii, femeile purtătoare de mir certifică biruinţa vieţii asupra morţii şi dau cinci mărturii clare ale veridicităţii Învierii. Cele cinci mărturii ale mironosiţelor sunt: căutarea unei persoane suficient de puternice care să dea la o parte piatra de pe uşa mormântului, aflarea mormântului gol, mahrama şi giulgiurile, mesajul îngerilor şi întâlnirea cu grădinarul.

1. Mironosiţele căutau o persoană care să le deschidă mormântul. Că nu se aşteptau să găsească un mormânt gol şi că Învierea lui Hristos nu era nici măcar gândită de către sfintele femei, o demonstrează profunda lor îngrijorare legată de modul în care ar putea înlătura piatra imensă de pe uşa mormântului: „cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?”(Mc. 16, 3).
2. Surpriza mormântului gol a fost interpretată la început ca rezultatul unui furt. Cineva a luat trupul lui Hristos şi l-a ascuns. Au fost atât de preocupate de această idee, încât la vederea primei persoane în preajma mormântului, Maria Magdalena i-a zis: „dacă tu l-ai luat, spune-mi unde l-ai pus şi eu îl voi ridica” (In. 20, 15). Nici nu luaseră în calcul posibilitatea învierii.
3. Lângă mormântul gol erau lepădate giulgiurile şi mahrama cu care fusese înfăşurat trupul Lui Iisus, ca mărturie clară că trupul a ieşit din haine, iar dacă ar fi fost furat de cineva, ce interes ar fi avut să-l dezbrace acolo, în apropierea soldaţilor care asigurau paza şi cum l-ar fi putut dezbrăca ştiut fiind că prin îmbălsămarea din ziua punerii în mormânt (vineri) giulgiurile s-au lipit riguros de trup?
4. Cei doi îngeri văzuţi de femei transmit mesajul nepământesc al Învierii: „De ce căutaţi pe Cel Viu printre cei morţi? Nu este aici, ci S-a sculat. Aduce-ţi-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea, zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, iar a treia zi să învieze”(Lc. 24, 5-7). Privită în această lumină, Învierea nu este decât împlinirea firească a profeţiei uitate (cu desăvârşire) de către toţi.
5. Întâlnirea cu grădinarul este de fapt întâlnirea cu Hristos Cel Înviat, al Cărui trup pnevmatizat (transfigurat dumnezeieşte, spiritualizat) femeile nu l-au recunoscut, ci l-au confundat cu un grădinar. Abia când Iisus a strigat-o pe nume pe Maria Magdalena, aceasta I-a recunoscut vocea şi privindu-L mai bine (cu interes) a exclamat „Rabuni, adică Învăţătorule!” (In. 20, 16).

Mironosiţele - imaginea femeii autentice
Mironosiţele nu sunt altceva decât imaginea femeii autentice, care se regăseşte pe sine ca persoană în ceea ce face (Părintele Teofil spune „ceea ce faci, te face” (=te defineşte, te construieşte ca om). Preocuparea lor este fidelitatea faţă de modul de viaţă în care s-au angajat urmându-L pe Hristos, de aceea nu le sperie nici Golgota, nici soldaţii, nici mormântul sigilat. Ele Îl slujesc pe Hristos până la capăt, chiar dacă acest capăt părea pentru moment a fi mormântul. Răsplata curajului şi a statorniciei este preschimbarea durerii pierderii Mântuitorului în bucurie, prin Învierea Lui.

Ziua Femeii Creştine
Pentru că nici o altă sărbătoare nu ne prezintă „bărbăţia” femeii într-un chip mai elocvent şi pentru că această „bărbăţie” are valoare numai pusă în legătură cu Domnul Hristos şi cu învăţăturile Lui, duminica femeilor mironosiţe a devenit un simbol cu valoare universal-creştină. În fiecare an, în această duminică, Biserica prăznuieşte curajul femeii şi valorile religios-morale pe care le poate întrupa ea.

Mirurile mironosiţelor de azi
Cum trebuie să fie femeia creştină de azi? Ce miruri trebuie să poarte ea?
Fetele pot aduce ca mir lui Hristos viaţa lor curată, ascultarea părinţilor şi rugăciunea. Tinerele pot aduce ca mir fecioria, râvna pentru fapta bună şi acţiunile voluntare de ajutorare a celor neputincioşi. Mamele tinere pot aduce mirul naşterii de prunci, creşterea şi educarea lor în frica de Dumnezeu. Chiar dacă unele femei nu au copii după trup, maternitatea rămâne o calitate a sufletului feminin, iar în acest caz ele pot avea copii duhovniceşti şi pot fi mame iubitoare pentru cei din jur. Mamele în vârstă şi văduvele prin nedezlipirea de slujbele Bisericii aduc mirul rugăciunilor, al lacrimilor şi al vieţii de sfinţenie.

Îndemn pentru bărbaţi
Mirurile soţiilor noastre sunt aduse lui Hristos şi pentru noi, pentru că femeile merg în faţa lui Dumnezeu întotdeauna cu copiii şi cu soţii lor. Să nu uităm că Iosif din Arimateea împreună cu Nicodim au fost primii care au uns trupul lui Iisus cu miresme făcându-se şi nouă pildă, şi să fim împreună-purtători de mir cu soţiile noastre. Pentru că „cel ce lucrează cu mierea se îndulceşte la rândul lui”.

Pr. Adrian Magda

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 27 - aprilie 2009