"O să încerc să mă ridic la măsura aşteptărilor"

Părintele Dorin Cristea este noul preot al parohiei Perşani; mult aşteptat de săteni, a fost instalat de Schimbarea la faţă. Părintele face parte din categoria persoanelor echilibrate, care pot fi de un real sprijin pentru cei care vor veni să-şi plângă durerile în scaunul spovedaniei. O persoană blândă dar hotărâtă, pe deplin conştientă de misiunea care i-a fost încredinţată. Iar faptul că la formarea sa spirituală a contribuit mult părintele Lavrentie de la Frăsinei grăieşte de la sine…

Cum v-aţi apropiat de biserică şi de viaţa spirituală?
Eu provin dintr-o localitate apropiată de Făgăraş, din Viştea de Jos, şi acolo avem o biserică de dimensiunile unei catedrale. În vacanţe şi la sfârşit de săptămână mergeam cu părinţii la biserică. Pictura de acolo este extraordinară şi privind sfinţii de acolo eram interesat cine sunt, de ce au ajuns să fie pictaţi acolo şi modul lor de viaţă în general.

Deci încă de mic aţi căutat să înţelegeţi câte ceva despre cei care au trăit o viaţă în credinţă…
Poate nu la modul conştient, dar mă fascinau aceste lucruri şi m-a influenţat şi faptul că religiozitatea viştenilor era foarte adânc înfiptă în inima lor.

Ce oameni v-au marcat existenţa?
Au fost mai mulţi, o persoană însă m-a marcat în mod cu totul şi cu totul deosebit, şi anume părintele Lavrentie Şovre de la mănăstirea Frăsinei, pe care l-am întâlnit cred că într-un moment crucial din viaţa mea. Tot în acel moment am cunoscut-o şi pe soţia mea… Părintele Lavrentie, un om cu totul deosebit, în mod indirect mi-a influenţat viaţa. Pentru mine părintele Lavrentie a fost „omul lui Dumnezeu“ (aşa cum îl numeşte şi cartea despre dânsul) pentru că m-a apropiat şi mai mult de Biserică şi mi-a trasat într-un fel traiectoria vieţii.
M-au marcat mult întâlnirile cu părintele şi modul de viaţă al dânsului. M-am apropiat mai mult de Biserică văzând modul de viaţă al călugărilor de la Frăsinei, care m-a făcut să îmi dau seama care trebuie să fie modul de viaţă al unui preot.
Până l-am cunoscut pe părintele preoţia era ceva la care nu mă gândeam. Ulterior, într-un mod surprinzător aş putea să spun, am ajuns la facultatea de teologie şi astăzi iată că sunt preot.

În ce a constat modul surprinzător?
M-au îndemnat multe persoane să dau la teologie, dar pentru admitere unii se pregăteau ani de-a rândul… Pentru mine totul s-a întâmplat în două săptămâni, în care, după moartea părintelui, m-am hotărât să dau admitere, am început să mă pregătesc şi am intrat.

În timpul facultăţii v-a marcat cineva în mod deosebit?
Da. Profesorul de liturgică, domnul Ciprian Streza. Sfaturile şi cursurile dânsului aveau ceva din realitatea pe care o întâlneşti în parohie. Pentru că în general cursurile vorbesc doar la modul ideatic despre realităţile din parohii; cursurile dânsului şi ale Înalt Prea Sfinţitului Laurenţiu ne-au ancorat însă în aceste realităţi, pe care le-am întâlnit şi eu deja în parohie şi care nu sunt tocmai frumoase.

Ce vă place să faceţi?
Îmi place să fac pelerinaje la mănăstiri. Mănăstirea mea de suflet este Frăsineiul, merg acolo cam o dată sau de două ori pe lună; şi duhovnicul nostru este acolo.
Îmi mai doresc extraordinar de mult să merg la muntele Athos.

Ce vă atrage?
În primul rând sfinţenia care este acolo, sunt foarte multe moaşte de sfinţi şi lucruri duhovniceşti care au o importanţă deosebită pentru mine şi pentru Ortodoxie în general.

Nădăjduiţi să mergeţi în curând?
Da, eu aşa vreau, până în noiembrie, dacă ajută Dumnezeu şi e voia Maicii Domnului.

Cu ce gânduri aţi intrat în preoţie?
Deocamdată sunt aşa, în elan, ca orice tânăr, şi vreau să fac câte ceva pentru Biserică ca instituţie, pentru biserica din Perşani ca lăcaş de cult, pentru oamenii de aici. Sper ca idealul acesta să nu-mi fie limitat prea curând de nimeni şi să fiu susţinut în ceea ce vreau să fac.

Cine vă susţine? În general pe noi, preoţii, soţiile ne susţin cel mai mult…
Da, soţia mea m-a susţinut mult. Şi în jurământul de la hirotonie într-un pasaj spune viitorul candidat că încă de la început i-am făcut cunoscut soţiei faptul că doresc să urmez calea preoţească. Chiar dacă de multe ori am fost tentat să dau înapoi văzând responsabilitatea preoţiei, soţia m-a încurajat mereu şi mi-a spus: „Dacă va fi voia lui Dumnezeu, vei ajunge preot!“ Şi iată că am ajuns şi am în continuare nevoie de tot sprijinul ei.

Cum aţi ajuns la Perşani?
Mi-am depus dosarul doar cu o zi înainte să se încheie perioada de concurs. Cam cu o săptămână înainte m-am gândit prima oară la asta, am fost să văd biserica şi împrejurimile satului, pentru că nu am coborât niciodată în sat, iar după o săptămână mi-am depus dosarul. Am înţeles că au fost şase candidaţi şi m-am bucurat pentru că atunci când sunt mai mulţi se vede mai bine dacă e voia lui Dumnezeu. Şi a fost voia lui Dumnezeu să ajung eu la Perşani.
Ce gânduri le transmiteţi enoriaşilor dumneavoastră?
M-am bucurat de o primire cu totul şi cu totul deosebită din partea lor şi sprijinul lor încă mă copleşeşte… O să încerc să mă ridic la măsura aşteptărilor lor.

Interviu realizat de Pr. Marius Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 7 - august 2007