Cum întreţinem relaţia de pace şi armonie din familie?

Am remarcat un sfat pe care, scumpă măicuţă Siluana, l-aţi dat unei alte persoane: De un singur lucru să ai grijă, de soţul tău, ca să-l iubeşti ca soţ cu rugăciune şi binecuvântare, în toate momentele vieţii voastre. Să-l binecuvântezi deseori şi să-l alinţi în Hristos, în taină, în ascuns de el. El te va vedea şi simţi pe tine, dar tu i-L vei dărui pe Domnul! V-aş ruga tare mult să dezvoltaţi puţin acest subiect atât de vital, deoarece mă simt foarte deficitară la acest aspect.

Gabriela

Draga mea Gabriela, Imposibil să dezvolt acest subiect. El nu poate fi dezvoltat decât de tine în viaţa ta. Rugăciunea şi binecuvântarea în taină pentru cei de lângă noi, pentru cei dragi sau mai puţin dragi nouă, dar membri ai familiei noastre, fac lucrător harul primit prin Sfintele Taine şi Slujbele Bisericii şi viaţa noastră este trăită în Domnul şi nu în energiile duhurilor căzute care ne bântuie casa şi sufletele de atâtea ori. În noi este şi iadul şi raiul. În noi sunt prezente energiile necreate ale lui Dumnezeu, dar şi energiile malefice ale duhurilor căzute. De noi depinde pe care le primim, pe care le activăm, pe care le ascultăm şi cu care ne altoim propriile energii. În fiecare dintre noi există un om al lui Dumnezeu, uneori tare mic şi firav, tare abuzat de cel mare, şi unul mare, robust, gras, care este omul cel vechi, egoul, cum îl numesc astăzi specialiştii. Persoana, eu cel ce am fost chemat la existenţă de Dumnezeu ca să stăpânesc peste puterile mele, este şi va fi mereu liberă. Chiar dacă firea e cu totul robită patimilor, chipul lui Dumnezeu din noi poate fi oricând retrezit la viaţă de decizia persoanei care alege să urmeze lui Hristos Dumnezeu, Mântuitorul nostru.
Ori de câte ori ne rugăm, binecuvântăm sau facem oricare din poruncile Lui, noi intrăm în Împărăţie, pentru că acestea se fac numai şi numai cu Duhul Sfânt dăruit nouă pentru a deveni fii în Fiul. Ori de câte ori blestemăm, drăcuim, deznădăjduim şi hulim, suntem nepăsători sau uituci, locuim în iadul din noi şi ne îndulcim cu dulceaţa lui. E amară, e umilitoare, ustură şi arde, dar este imediată şi plăcută. Nimeni nu ar sta în iad şi nu s-ar afunda în păcate dacă nu ar fi dulceaţa lor cea mincinoasă. De asemenea, ori de câte ori răspundem răului cu rău, sau ne împotrivim răului, devenim răi. Puterea cu care facem asta devine rea, primim "plata de plăcere" pentru satisfacţia de moment sau sentimentul de dreptate, dar ne afundăm în iadul mereu şi mereu mai adânc. Răstignirea pornirii de a răspunde răului cu rău va fi urmată de o durere, de o moarte într-un fel, dar şi de înviere. Numai prin această cruce vine pentru noi bucuria. Dar totul depinde de noi.
Numai noi putem alege să chemăm şi să-L lăsăm să lucreze pe Domnul în toate aspectele vieţii noastre şi să murim tuturor pornirilor rele sau egoiste din noi, dar să înviem cu El, sau să urmăm logica violenţei ucigaşe care vrea "dreptate" şi "satisfacţie" imediată şi cu orice preţ. Când alegem să împlinim poruncile, totul se schimbă şi viaţa noastră devine specială, incomparabilă cu oricare altă viaţă. Mai mult, viaţa în Hristos, hrănită cu Hristos, cu rugăciune şi cu binecuvântare, devine dătătoare de viaţă pentru cei de lângă noi. Ea îl va chema la viaţă şi pe cel din faţa noastră cu care suntem una prin iubirea binecuvântată de Dumnezeu.
Încearcă să faci asta, om drag, şi vei vedea şi ne voi povesti şi nouă ce ai văzut şi trăit!

Cu dragoste şi binecuvântare, M. Siluana

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 26 - martie 2009