Biserica din temniţă - o carte ce trebuie citită

Autorul cărţii este convins că perioada dintre anii 1948-1964 a istoriei poporului român este o perioadă „despre care nu vor să vorbească nici istoricii, nici politicienii şi, mai dureros, nici unii oameni ai Bisericii” (p.6). Plecând de la această convingere, el este hotărât să vorbească în această lucrare despre cei care au suferit şi au murit „pentru acest neam greu încercat şi… pentru Biserica lui Hristos… Acum, după şase decenii de la începutul jertfirii unei generaţii, a sosit ceasul Învierii. Dumnezeu vrea ca şi noi pe pământ să-i recunoaştem şi să-i cinstim. Ei trebuie cunoscuţi şi recunoscuţi de societatea românească şi în primul rând de către Biserica Ortodoxă Română. Nu-i putem lăsa pe Cruce! Căci pentru Hristos şi pentru neamul românesc s-a făcut această jertfă” (p. 6-7, 17).

Deţinuţi şi închisori
În esenţa ei, cartea este o crestomaţie de informaţii şi mărturisiri cutremurătoare din scrierile memorialistice ale unor foşti deţinuţi politici, personalităţi cunoscute sau mai puţin cunoscute, relatări şi mărturisiri aparţinând atât autorilor acestor scrieri cât şi unui număr impresionant de mare de alţi deţinuţi politici: academicieni şi profesori universitari, arhierei, preoţi, monahi şi monahii, studenţi şi studente, bărbaţi şi femei de diferite profesii şi stări culturale. Spre exemplificare amintim doar câteva nume: filosofii Mircea Vulcănescu şi Petre Ţuţea, academicianul Alexandru Zub şi prof. univ. Corvin Lupu; clericii Iustin Pîrvu, Gh. Calciu-Dumitreasa, Nicolae Steinhardt, Zosim Oancea, Arsenie Papacioc, Marcu de la Sihăstria, Nicolae Grebenea, Dimitrie Bejan; memorialiştii Ioan Ianolide, pastorul Richard Wurmbrand, Aspazia Oţel Petrescu, Nicole Valery-Grossu, Virgil Maxim, Dumitru Bordeianu, Dumitru Bacu, Petre C. Baciu, Traian Popescu…
În primul din cele 5 capitole ale cărţii, autorul face o prezentare succintă şi judicioasă a conjuncturii politice şi religioase, interne şi externe, din prima jumătate a secolului XX, apoi trece la prezentarea arestărilor masive ale opozanţilor sistemului comunist din anul 1948, arestări continuate până în anul 1959. Încheie capitolul I cu menţionarea numeroaselor închisori comuniste: Jilava, Piteşti, Suceava, Aiud, Târgşor, Râmnicu Sărat, Sighet, Gherla, Galaţi, Dej, Făgăraş (aceasta din urmă numai pentru foştii poliţişti, jandarmi şi angajaţi ai Serviciului Secret de Informaţii); minele de plumb de la Baia Sprie, Cavnic, Nistru, Ocnele Mari; lagărele de muncă de la Canal Poarta Albă, Capu Midia, Periprava, Grindu, Noua Culme, Salcia; închisorile spital de la Tg. Ocna şi Văcăreşti. Femeile au fost deţinute la Mislea, Miercurea Ciuc, Dumbrăveni, Văcăreşti, Ferma Roşia şi Canal.
Deşi multe ca număr, cei peste două milioane de cetăţeni români întemniţaţi în ele în decursul anilor regimului comunist de la noi au trăit în condiţii mizerabile. La acestea s-au adăugat torturile draconice ce li s-au aplicat din partea autorităţilor comuniste prin oamenii lor.

Viaţa în temniţă
Dat fiind spaţiul limitat al acestui articol, prezentăm în continuare conţinutul cărţii, menţionând doar titlurile capitolelor şi ale paragrafelor, convinşi fiind că ele oferă cititorului acestei prezentări idei şi sugestii suficiente pentru a-l determina să-şi procure cartea şi s-o citească în întregime.
Cap. II – Batjocura şi suferinţa îndurate de cei întemniţaţi. 1. Condiţii de întemniţare, izolarea. 2. Înfometarea în închisoare. 3. Tortura fizică şi psihică în temniţe. 4. Reeducarea. 5. Diabolismul în închisoare. 6. Blasfemii.
Cap. III – Temniţa ca loc de purificare şi întâlnire cu Hristos. 1. Trăiri creştine în temniţe. 2. Postul şi rugăciunea. 3. Ajutorul şi milostenia în temniţă. 4. Minuni petrecute în închisori. 5. Învierea în temniţe.
Cap. IV – Sfintele Taine săvârşite în temniţe. 1. Botezul. 2. Spovedania. 3. Împărtăşirea. 4. Sf. Liturghie.
Cap. V – Mărturisire, martiriu şi sfinţenie în temniţe. 1. Mărturisiri de credinţă ortodoxă în temniţe. 2. Martiraje în temniţe. 3. Chipuri de sfinţi în temniţele comuniste.

„Sunt fericit că mor pentru Hristos”
Şi fiindcă în acest ultim subcapitol al cărţii ni se prezintă „chipuri de sfinţi” ai temniţelor comuniste, să reţinem din textul consideraţiilor finale ale autorului mărturisirea, previziunea, atenţionarea şi sfaturile lui Valeriu Gafencu, cel supranumit Sfântul închisorilor, exprimate în testamentul său rostit înainte de a pleca la cele veşnice: „În primul rând gândul şi sufletul meu se închină Domnului. Mulţumesc că am ajuns aici. Merg la El. Vă rog mult să-L urmaţi, să-L slăviţi şi să-L slujiţi. Sunt fericit că mor pentru Hristos. Lui îi datorez darul de azi. Totul e o minune. Eu plec, dar voi aveţi de purtat o cruce grea şi o misiune sfântă. În măsura în care mi se va îngădui, de acolo de unde mă voi afla mă voi ruga pentru voi şi voi fi alături de voi. Veţi avea multe necazuri. Fiţi tari în credinţă, căci Hristos îi va birui pe toţi vrăjmaşii. Îndrăzniţi şi rugaţi-vă! Păziţi neschimbat Adevărul, dar să ocoliţi fanatismul. Nebunia credinţei este putere dumnezeiască, dar tocmai prin aceasta ea este echilibrată, lucidă şi profund umană. Să-i iubiţi şi să-i slujiţi pe oameni. Au nevoie de ajutor, căci duşmani prădalnici caută să-i înşele. Ateismul va fi învins, dar să fiţi atenţi cu ce va fi înlocuit” (p. 245).
De încheiere, subliniem că, după parcurgerea cărţii, cititorul se va convinge că Biserica Ortodoxă Română a fost în timpul regimului comunist din ţara noastră – atât în societate, cât şi în temniţele comuniste – o devotată slujitoare a lui Hristos Dumnezeu şi a oamenilor, a neamului. O Biserică luptătoare, cum zice autorul cărţii. Acesta este Adevărul suprem ce reiese din cuprinsul cărţii şi la care autorul ei se referă în dedicaţia ce i-o face prin cuvintele: „Fiicei mele, tuturor tinerilor care au dreptul să afle ADEVĂRUL şi datoria să urmeze CALEA”.
Iată şi ruga noastră: Doamne, ajută-le!

Pr. pens. Ioan Glăjar

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 26 - martie 2009