Cine a fost Sfântul Valentin? Mi se pare firesc şi de bun simţ ca înainte de a sărbători un sfânt, fie el şi al Bisericii Catolice, să-i cunoaştem viaţa, să ştim cine a fost şi ce a făcut, prin ce s-a remarcat înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, cum a ajuns să fie cinstit ca sfânt. Sau, altfel spus, mi se pare că ordinea naturală a lucrurilor ar fi: mai întâi să cunoaştem ceva despre sfânt, care să ne impresioneze, şi prin aceasta să îl îndrăgim, iar mai apoi să-l cinstim şi să îl sărbătorim.
Dacă vrem să aflăm viaţa Sfântului Valentin, cel sărbătorit la 14 februarie, avem oarecare dificultăţi. Aruncând o privire pe un calendar romano-catolic, în dreptul zilei de 14 februarie nu găsim nici un sfânt cu numele Valentin. Se găseşte însă la 13 februarie sfântul Valenin, preot martir. Viaţa acestui sfânt este învăluită în ceaţă, existând în legătură cu el mai multe legende, destul de diferite. Totuşi cea mai cunoscută şi cea mai răspândită este următoarea: Sfântul Valentin era un preot care a trăit la Roma în jurul anului 270. Pe vremea aceea era împărat Claudiu al II-lea Gothicus, care în diversele războaie purtate a ajuns la concluzia că, dintre soldaţii săi, cei necăsătoriţi sunt mai devotaţi şi mai viteji decât cei care au familie. Astfel, el dă un edict prin care interzice căsătoriile tinerilor, cu gândul că aşa va reuşi să-şi întărească armata. Numai că erau destui tineri care doreau să îşi întemeieze o familie, însă de frica împăratului trăiau în desfrânare. Pentru a pune capăt acestei situaţii, preotul Valentin sfidează porunca împăratului şi începe să căsătorească în ascuns tinere cupluri. Împăratul Claudiu află de fapta acestuia şi dă ordin să fie prins şi întemniţat, preotul murind în închisoare la 14 februarie 270. Aceasta ar fi pe scurt cea mai cunoscută variantă a vieţii Sfântului Valentin.
Cum s-a sărbătorit şi cum se sărbătoreşte Sfântul Valentin? Acest sfânt a fost îndrăgit încă de la început pentru curajul şi credinţa sa. Pentru că nu a pus preţ pe viaţa sa şi a oficiat căsătorii în ascuns, pentru ca tinerii să nu trăiască în desfrânare, a fost considerat ocrotitor al tinerilor care doreau să se căsătorească. A fost declarat mai apoi patronul îndrăgostiţilor. Numai că de la această sărbătoare s-a ajuns, prin asocierea cu alte obiceiuri păgâne legate de sărbători ale fertilităţii, care aveau loc la începutul primăverii, la tot felul de manifestări care nu mai au nici o legătură cu sfinţenia şi curăţia. În Italia sărbătoarea Sfântului Valentin a fost asociată cea numită „Lupercalii”, o sărbătoare romană în cinstea lui Faunus, zeul fecundităţii şi al agriculturii. Cu această ocazie se organiza un fel de loterie a dragostei. Se trăgeau la sorţi nume de băieţi şi fete care deveneau un cuplu pentru restul anului. De aici sărbătoarea s-a răspândit de-a lungul vremii şi în restul Europei occidentale, fiecare popor şi perioadă istorică adăugând câte ceva.
Apariţia felicitărilor trimise cu ocazia zilei de 14 februarie este legată de o altă legendă, care spune că Valentin a fost un tânăr deţinut care era îndrăgostit de fata temnicerului. Înainte de a fi trimis la moarte a scris o scrisoare în care îşi mărturisea dragostea, semnându-se „Al tău, Valentin”, semnătură folosită şi azi. Pornind de la această legendă, în ziua îndrăgostiţilor tinerii îşi trimiteau bileţele de dragoste, acestea devenind din ce în ce mai elaborate până s-a ajuns la felicitările şi cadourile de astăzi. La această sărbătoare a fost asociat şi zeul îndrăgostiţilor, Cupidon, provenit din mitologia romană, fiul zeiţei iubirii, Venus, personaj nelipsit de pe felicitările trimise cu această ocazie. În America Valentine's Day a început să fie sărbătorită în primii ani ai secolului XVIII.
Astăzi, dacă vrei să fii în pas cu lumea trebuie să-i cumperi iubitei flori şi alte cadouri, să o inviţi la o cină romantică într-un restaurant luxos sau într-un club la modă, iar după aceea să faci ce face toată lumea. S-a ajuns ca în această zi să se organizeze tot felul de jocuri şi concursuri care au ca premiu o cameră de hotel pentru o noapte. Ba chiar se oficiază „căsătorii” de o zi (mai bine zis de o noapte), tinerii bucurânduse de „drepturi depline” pentru ca în ziua următoare să nu mai aibă nici un fel de responsabilităţi sau obligaţii. Iar dacă nu faci toate astea ajungi să fii catalogat ca unul care nu ştie să îşi exprime sentimentele de dragoste sau chiar că nu le ai: „Dacă nu faci asta înseamnă că nu mă iubeşti!”. Toate aceste „obiceiuri” care s-au instalat şi la noi, prezintă „iubirea” ca pe un episod trecător, o distracţie de o noapte. Astfel Iubirea, puterea oferită de Dumnezeu de a iubi fidel şi veşnic, este lăsată să bată la o uşă pe care nu mai avem prilejul să o deschidem niciodată.
Cum sărbătoreşte un creştin? În nici un caz sărbătoarea nu trebuie să fie un pretext pentru desfrânare. Sărbătorirea unui sfânt presupune cunoaşterea vieţii lui şi dorinţa de a te asemăna cu el, de a dobândi virtuţile lui. Iar virtuţile se dobândesc prin osteneală, prin asceză, prin înfrânare. E bine ca noi, creştinii ortodocşi, să ţinem la sărbătorile noastre şi să-i cinstim pe sfinţii care sunt trecuţi în calendarul ortodox. În ce-l priveşte pe preotul martir Valentin din Roma ştim că el a afirmat tocmai importanţa Tainei Căsătoriei şi şi-a dat viaţa pentru ca tinerii din vremea lui să nu trăiască în desfrânare. Nu cred că pentru tinerii de acum ar vrea altceva. Bineînţeles că dragostea este cel mai frumos dintre simţămintele umane, pentru că vine de la Dumnezeu şi este bine şi frumos să-ţi arăţi dragostea faţă de persoana iubită. Dar atunci când facem lucrul acesta să ne gândim să-l facem în aşa fel încârt să placă şi sfinţilor, şi atunci sigur îi va plăcea şi lui Dumnezeu. Dragostea pe care o purtăm unei persoane o putem arăta în toate zilele şi nu trebuie să aşteptăm o zi anume. Să avem deci în minte cuvintele Sfântului Apostol Pavel: Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care îl va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt...? (I Cor: 6, 18-19), sau regula de aur a vieţii conjugale formulată de părintele Arsenie Boca: Feciorie până la căsătorie, fidelitate până la moarte!
Pr. Ovidiu Bostan
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 24, ianuarie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu