Sfântul Ioan din Kronstadt (1829 - 1908)

Am citit pentru prima oară despre acest sfânt în cartea „Căsătoria, cale spre sfinţenie. Viaţa sfinţilor căsătoriţi” alcătuită de soţii David şi Mary Ford. Este foarte impresionant să afli că sfinţii pot fi şi dintre cei căsătoriţi, că sfinţenia nu înseamnă doar să vieţuieşti ca monah sau sihastru, ci că oricare dintre noi – fie monahi, fie căsătoriţi – reprezentăm „cei doi versanţi ai Taborului, iar punctul terminal şi al unora şi al celorlalţi este Duhul Sfânt” (Paul Evdochimov) şi că putem să ne sfinţim. Numai să vrem. Un exemplu de urmat îl reprezintă sfântul Ioan din Kronstadt şi preoteasa Elisabeta.

COPILĂRIA. Sfântul Ioan s-a născut în gubernia Arhanghelsk din Rusia la 18 octombrie 1829, într-o săracă familie de preoţi. Vreme de 350 de ani cei mai mulţi dintre strămoşii lui au fost preoţi sau cântăreţi care au slujit Bisericii Ortodoxe. Tatăl îl lua la slujbele bisericeşti şi vorbea cu el despre Hristos şi sfinţi.
A învăţat cu greu să citească, se chinuia să înţeleagă şi să reţină lecţiile. După ce s-a rugat lui Dumnezeu, amândouă aceste neputinţe au fost cu totul tămăduite prin harul lui Dumnezeu.

SLUJIREA DE PREOT. A urmat Academia de teologie şi a râvnit să fie preot, să înveţe şi să slujească poporului său. Într-o noapte, s-a văzut în vis intrând într-o catedrală. Mai târziu, când a vizitat catedrala din Kronstadt, un mare port din nordul Rusiei, a recunoscut-o îndată ca fiind cea din visul său. S-a căsătorit cu Elisabeta, fiica protoiereului catedralei şi a ajuns preot acolo în 1855.
Părintele Ioan a ştiut de la început că dragostea faţă de toţi oamenii - nu numai faţă de cei din parohia lui, ci faţă de toţi cei din oraş, inclusiv săracii şi răufăcătorii - va însemna pentru el adevărata slujire.
Încă de la începutul căsătoriei lor, i-a spus soţiei că voia să trăiască cu ea ca soră şi frate, spre a se putea dărui mai deplin slujirii lui Dumnezeu şi celorlalţi oameni. Deşi la început matuşka (preoteasa) Elisabeta nu s-a bucurat de această propunere, cu timpul a ajuns nu numai să o primească, ci şi să-i fie ajutor şi sprijin în misiunea sa de slujire. Era greu să îşi „împartă” soţul cu atât de mulţi oameni, era greu ca el să fie plecat slujind celorlalţi mai tot timpul, dar această jertfă a fost una dintre cele mai mari ofrande ale preotesei.

CTITORII DUHOVNICEŞTI. Batiuşka (Părintele) Ioan a înfiinţat o „casă a muncii ziditoare” care cuprindea o şcoală elementară (pentru că Sfântul iubea atât de mult copii, încât spunea că vede în ei chipul lui Dumnezeu mai vădit), un atelier de tâmplărie, o clasă de desen, un atelier de cusut pentru femei, un atelier de cizmărie, o bibliotecă pentru copii, o colecţie zoologică, o sală de gimnastică, o librărie pentru copii şi adulţi. A organizat şi lecţii de catehism pentru adolescenţi şi adulţi, conferinţe pe diverse teme, a înfiinţat un cămin de orfani, o tabără de vară pentru copii, un adăpost pentru alcoolici, îngrijire medicală gratuită şi mese gratuite pentru săraci.

ACTIVITATEA MISIONARĂ ŞI SOCIALĂ. Părintele Ioan îşi începea ziua la ora trei dimineaţa şi nu se culca până la miezul nopţii, îşi petrecea multe ore pe zi între oameni - cercetând, mângâind, aducându-le hrană, făcând rost de medicamente pentru bolnavi. În satul sărac unde s-a născut a zidit o biserică, o şcoală, un orfelinat, un joagăr, un magazin cooperatist şi o mănăstire. De asemenea, el a întemeiat şi mănăstirea Sfântului Ioan din Rila - deoarece s-a născut în ziua când era pomenit acest sfânt.

SLUJITOR AL LUI HRISTOS ŞI AL SEMENILOR LUI. Slujea Sfânta Liturghie în fiecare zi şi îi îndemna pe oameni să se împărtăşească cât mai des (uneori erau cinci mii de credincioşi care se împărtăşeau la Liturghie, astfel că slujba ţinea mai multe ore).
Atunci când o soră mai mică a Sfântului Ioan a rămas fără soţ şi cu o fetiţă de 2 ani, acesta s-a hotărât - împreună cu preoteasa - să o ia la ei pe nepoţică şi să o crească ca pe fiica lor, chiar dacă aveau amândoi 43 de ani. A plătit din micul său salariu educaţia nepoatei sale pentru că a preţuit valoarea educaţiei. În acelaşi timp, şi-a dat seama că aspectul cel mai însemnat al educaţiei era „educaţia inimii” - educaţie care poate fi deplin asigurată numai de către Biserică. Preda Noul Testament şi alte ore la liceu şi stăruia să asigure educaţia şcolară pentru cei săraci.
Batiuşka Ioan era cunoscut îndeosebi pentru discernământul său duhovnicesc, în calitate de duhovnic, şi pentru rugăciunile sale vindecătoare. Multe minuni s-au făcut prin rugăciunile lui, atât în timpul vieţii sale, cât şi după moarte.
În ultimii trei ani ai vieţii a îndurat mari dureri din pricina bolii. Şi preoteasa era foarte bolnavă şi se necăjea că nu îl poate îngriji. Iar când Sfântul a aflat despre această supărare, el a spus: ”Spune-i soţiei mele că este întotdeauna cu mine şi eu sunt întotdeauna cu ea”.
A trecut la Domnul în 20 decembrie 1908, la vârsta de 79 de ani. Întreaga Rusie a jelit pierderea păstorului iubit, douăzeci de mii de oameni urmându-i sicriul în alai. Preoteasa Elisabeta a suferit adânc şi s-a pregătit cu grijă pentru viaţa veşnică, împărtăşindu-se zilnic în ultimul an al vieţii. Ea l-a urmat pe Sfântul Ioan în lumina celor drepţi, adormind întru Domnul în 21 mai 1909.

MATUŞKA ELISABETA – pildă pentru preotesele vremurilor noastre. Nepoata pe care au crescut-o a dat mărturie despre viaţa pilduitoare a celor doi soţi care - prin harul lui Dumnezeu - sunt pomeniţi drept sfinţi căsătoriţi în ziua de 20 decembrie a fiecărui an bisericesc. După cum spunea nepoata ei, preoteasa Elisabeta „nu şi-a îngăduit niciodată să se amestece în treburile părintelui; n-a încercat nicicând să iasă în faţă sau să treacă drept egala lui; rămânând mereu în umbră, ea strălucea de razele slavei lui, ale minunatelor lui fapte creştineşti”. Deşi un asemenea rol este adeseori nu numai evitat în zilele noastre, ci chiar dispreţuit, trebuie să înţelegem că o mare parte din roada adusă de Sfântul Ioan a fost posibilă doar prin dragostea jertfelnică a soţiei sale şi prin împreuna-slujire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni.

Eufemia Toma

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 24, ianuarie 2009