Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică

În vremea Sfintelor Sărbători de iarnă care tocmai au trecut este imposibil să nu fi avut vreun gând măcar spre iubirea de oameni a lui Dumnezeu. În ceea ce priveşte credinţa noastră, iubirea pe care o are Dumnezeu faţă de noi este răspunsul la marile întrebări legate de relaţia Sa cu omul. În vremea Crăciunului ne-am întrebat şi ne-am minunat cum a fost posibil, cum a avut atâta bunăvoinţă Cel ce a făcut cerul şi pământul şi toate câte sunt, Cel ce este Dumnezeul, Stăpânul şi Guvernatorul tuturor lucrurilor, întregului Univers, să se întrupeze şi să se nască într-o iesle sărăcăcioasă, în cel mai smerit mod cu putinţă. Suntem uimiţi şi ne-am bucurat că avem un astfel de Dumnezeu, a Cărui Naştere ca Prunc în ieslea din Betleem am aşteptat-o şi am vestit-o prin minunatul glas al colindelor.
În vremea sărbătorii Botezului Domnului, prin intermediul cântărilor şi alcătuirilor liturgice care răsună în bisericile noastre ne-am pus aceeaşi întrebare: cum de acest Dumnezeu al nostru, Fiul lui Dumnezeu, vine să fie botezat de către Ioan? Stăpânul cere să fie botezat de robul său, făptura se atinge de creştetul Făcătorului. Mântuitorul vine la râul Iordan să primească botezul pocăinţei (El, Cel ce este fără păcat) şi, botezându-se, apa se sfinţeşte prin atingerea Lui, dăruind oamenilor Botezul ca poartă de intrare în Împărăţia Cerurilor.
În vremea Sfintelor Sale Patimi, atunci când vom retrăi alături de Domnul Iisus Hristos toate batjocoririle îndurate, toată umilinţa pe care a primit-o, când vom săruta şi ne vom închina Crucii pe care El a îmbrăţişat-o şi a primit-o de bunăvoie, pentru ca prin Moartea Sa să omoare moartea care ţine în robie neamul omenesc, ne vom pune aceeaşi întrebare, şi mai intens rămânând plini de uimire şi adâncă recunoştinţă: cum de a făcut atâtea Dumnezeu pentru noi şi pentru a noastră mântuire?
Răspunsul la toate aceste întrebări este: IUBIREA. Şi acest fapt îl cunoaştem din Sfânta Scriptură şi din Tradiţia Bisericii noastre. Acest răspuns este formulat în mai multe locuri din Biblie, iar versetul pe care vi-l propunem de această dată spre meditaţie şi eventual memorare conţine răspunsul la aceste întrebări: Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan: 3, 16). Tot ce a făcut şi face Dumnezeu pentru noi este din iubire, pentru ca noi să dobândim viaţa veşnică. Cunoscând toate acestea, un mare teolog al Bisericii, pr. Alexander Schmemann, spunea: „Creştinismul este revelaţia iubirii, darul iubirii şi porunca iubirii“. Şi dacă ne bucurăm şi ne minunăm de iubirea lui Dumnezeu descoperită şi dăruită nouă, avem şi porunca de a răspândi şi înmulţi această iubire. Cuvintele acestea spuse de Mântuitorul Hristos: Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică au şi o reciprocă, un revers: dacă nu ajungem să avem viaţa veşnică, înseamnă că nu am crezut în El, înseamnă că nu am răspuns cu iubire la iubirea Lui.

Pr. Ovidiu Bostan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 24, ianuarie 2009