Biserica „Sf. Nicolae” din Cincu

Aflată la 21 de kilometri de Făgăraş, comuna Cincu se află pe un teritoriu deluros, cu multe păduri. Aici, cultura săsească îmbinată cu tradiţiile românilor au dat un aer aparte zonei. Localitatea, care şi-a păstrat până astăzi aspectul de mic oraş, a fost întemeiată de coloniştii saşi la mijlocul secolului al XII-lea. În anul 1927 număra cu puţin sub 2500 de suflete, jumătate saşi, jumătate români, dar şi alte confesiuni, în localitate existând şi azi patru biserici – urme ale convieţuirii pe aceste plaiuri a diferitelor confesiuni. Astăzi, după plecarea unei mari părţi din populaţia de naţionalitate germană, numărul locuitorilor nu mai atinge faima de altădată şi doar comunitatea ortodoxă are un preot paroh stabil. Biserica ortodoxă „Sf. Nicolae” a înflorit în ultimii doi ani, după venirea părintelui Florin Butum la cârma parohiei, la începutul lui 2007. Părintele este cel care ne povesteşte pe scurt istoria locului.

Comuna Cincu este aşezată la jumătatea drumului principal Făgăraş - Agnita, aproape de defileul Oltului. În trecut a avut în proporţie egală locuitorii, saşi şi români, coloniştii saşi fiind aduşi aici în secolul al XII-lea, cu scopul de a apăra sudul Transilvaniei de invazii. Cu timpul, localitatea s-a dezvoltat foarte mult, devenind unul din cele şapte Scaune săseşti ale provinciei Sibiului. Datorită statutului lor juridic superior, saşii provinciei au dobândit de timpuriu o poziţie privilegiată.
Războaiele de tot felul care au urmat au redus numărul românilor foarte mult. În anul 1698, Cincu număra numai 28 de familii, cu circa 140 de suflete, iar anul 1733 doar 90 de suflete, conform statisticii episcopului unit Inochentie Micu.
În anul 1750, Cincu e scaun protopopesc cu câteva parohii dependente, având 83 de familii ortodoxe fără preot, număr care se va păstra şi în anii următori. Peste patru decenii şi mai bine, respectiv în anul 1805, o nouă statistică arată că în Cincu erau 260 de familii, o biserică ortodoxă şi doi preoţi ortodocşi: Vasile Paicu şi Vasile Nicu, hirotoniţi în Transilvania, primul în 1761, al doilea în 1791. Creşterea populaţiei româneşti s-a datorat faptului că saşii au avut nevoie tot mai accentuată de braţe de muncă, pentru lucrarea întinselor domenii, braţe pe care le-au găsit în satele din Ţara Făgăraşului.
Biserică ortodoxă, cu hramul „Sfantul Nicolae”, a fost construită în anul 1815. Este aşezată la intrarea în cimitir, în sudul localităţii, parte în care locuiau în trecut românii, saşilor revenindu-le partea de nord. Ctitorii lăcaşului de cult au fost obştea satului. Biserica a fost ridicată în stilul bizantin, cu elemente gotice. Are formă de navă, cu pereţii construiţi din piatră şi cărămidă, plafonul drept, cu grinzi de lemn, şi pardoseală din scândură de brad. Nu are pictură interioară sau inscripţii exterioare, fiind zugrăvită cu motive naţionale.
De-a lungul timpului lăcaşul de cult a cunoscut mai multe etape de restaurare. În anul 1907, sub păstorirea preotului Ioan Mihu, a fost construit turnul în forma actuală. În 1927, sub păstorirea preotului Gheorghe Coanta, s-au înnoit duşumelele şi a fost zugrăvit, iar în 1947, sub preotul Hariton Eşeanu s-a zugrăvit din nou. În anul 1954, sub păstorirea preotului Leon Moldovan, s-a reparat acoperişul, s-a zugrăvit în interior şi s-a introdus curentul electric. În 1967 s-a reparat Sfântul Altar şi s-a zugrăvit interiorul întregii biserici.
Parohia ortodoxă numără peste 450 de familii, formând o comunitate închegată cu ajutorul căreia, începând din 2007, biserica a intrat în reparaţii capitale în vederea pictării şi sfinţirii acesteia.
La altarul acestei biserici au slujit ca preoţi titulari, începând cu anul 1761: Vasile Paicu, Vasile Nicu, Eftimie Stângu, Ignatie Mandocea, Iosif Mihu, Ioan Mihu, Gheorghe Coanta, Hariton Eşeanu, Leon Moldovan, Virgil Vasu şi Florin Adrian Butum.

Pr. paroh Florin Adrian Butum

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie