Mâncarea care ne dă bucurie

Perioadele de post, precum este şi cea pe care o parcurgem acum, în postul Crăciunului, pot reprezenta, pentru cei care „se prind în joc”, o provocare neaşteptat de interesantă şi de asemenea, pentru cei care le parcurg cu sinceritate şi zel, o adevărată „transfuzie” de viaţă nouă care invadează cu intensitate vinele vieţii noastre duhovniceşti.
Sub aspect exterior, perioada postului nu ne prezintă lucruri sau fapte spectaculoase. Ni se propune, simplu, respectarea unui program de alimentaţie care exclude alimentele de provenienţă animală: carnea, laptele sau ouăle. Acestea sunt înlocuite cu pâinea, uleiul, legumele si fructele care abundă în acest anotimp; şi, în plus, peştele, care se manâncă atât de des în postul Crăciunului. Departe însă de a ne slei puterea de muncă şi pofta (sănătoasă) de viaţă, această schimbare de alimentaţie, adoptată pentru o perioadă determinată, ne învaţă măsura înfrânării şi ne dăruieşte energie pentru o viaţă un pic mai înaltă, un pic mai orientată spre lucrurile dumnezeieşti. Poate părea puţin mai greu sau neobişnuit la început, dar nu după mult timp se poate simţi un trup mai uşor şi un suflet mai...uşurat, şi deci un confort al întregii fiinţe.
Şi totuşi, postul de mâncare este abia învelişul cel mai din afară a ceea ce ni se propune de fapt în perioada de post. Pentru că, uşurându-ne puţin trupul printr-o alimentaţie potrivită, suntem chemaţi la o lucrare cu mult mai interesantă şi plină de miez: lucrarea lăuntrică. Cine se lasă condus pe acest drum va rămâne uimit de ceea ce va descoperi la capăt.
Lucrarea lăuntrică de care aminteam nici măcar nu este un lucru aşa greu şi anevoios cum s-ar putea crede la prima vedere. Nu trebuie să mutăm munţii, nici să ne închipuim că acum, în post, ar trebui să devenim experţi în rugăciune, precum părinţii din pustie. Nu. Noi avem o lucrare şi o cale simplă şi sigură: Taina Spovedaniei şi apoi Sfânta Împărtăşanie. Atât ne trebuie: să avem puţină deschidere, să acceptăm provocarea aceasta care ne promite uşurare şi confort sufletesc nemincinos, temeinic; să facem pasul acesta, mergând în scaunul Spovedaniei pentru a-L întâlni acolo pe Dumnezeul cel adevărat şi bun care iartă şi dă uşurare de toată ruşinea, apăsarea sufletească şi greşeala, şi ne curăţeşte ca pe nişte copii, şi ne îmbracă din nou în cinste ca pe nişte fii de împărat. Iar după mărturisire, să îndrăznim, prin dezlegarea preotului duhovnic, să ne apropiem şi de Sfânta Împărtăşanie.
Când ne vom fi împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului, să ştim că abia atunci am împlinit cu adevărat rostul postului, al postului Crăciunului şi al oricărui alt post! Căci dacă noi renunţăm la mâncarea cea lumească, nu o facem doar de dragul renunţării, ci o facem ca să mâncăm o altă mâncare, pe cea dumnezeiască. De aceea postul nu înseamnă renunţare şi tristeţe (din cauza privării de hrană grasă şi plăceri), ci înseamnă umplere, belşug şi bucurie (din cauza harului primit prin deschiderea inimii şi Sfintele Taine).
De aceea, în mod paradoxal postul înseamnă mâncare, nu lipsa mâncării. Şi prin această mâncare (Sfânta Împărtăşanie), postul înseamnă bucurie, nu tristeţe, postul înseamnă uşurare şi zbor duhovnicesc, nu povară şi aplecare spre pământ. Postul este o lucrare fundamental pozitivă.
Să mâncăm aşadar, şi să ne bucurăm!

Amalia Răibuleţ

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 22 - noiembrie 2008