Comportamentul copiilor în public

Continuăm serialul consacrat educării creştine a copiilor – sfaturi preluate şi adaptate (cu acordul autoarei) din cartea Raising Godly Tomatoes. Vă reamintim că autoarea, Elisabeth Krueger, este o mamă creştină din Statele Unite care îşi educă acasă cei zece copii. Acest episod are în centrul atenţiei comportamentul copiilor atunci când ieşim cu ei în public şi standardele pe care trebuie să ni le impunem în această privinţă.

Fără plânsete şi miorlăieli
Fii consecventă cu standardele tale indiferent dacă sunteţi acasă sau ieşiţi în oraş. Dacă ţi-ai învăţat copiii să se comporte civilizat acasă nu vei avea probleme cu comportamentul lor în public; dar ce am aflat, fiindcă mi s-a întâmplat de câteva ori, este că nu am devenit conştientă că au nevoie de lucru într-o anume arie până nu am fost ruşinata de comportamentul lor în public.
Noi ieşim să mâncăm în oraş împreună foarte des. Când o facem ne aşteptăm de la copiii noştri să se comporte ca în lumea adulţilor. Fără plânsete, smiorcăieli sau joacă cu mâncarea. Trebuie să aibă maniere decente la masă, în acord cu vârsta lor. Trebuie să fie atât de tăcuţi cât o cere restaurantul şi nu au voie să se dea jos de pe scaune şi să alerge în jur. Această ultima regulă se aplică şi la biserică. Este plăcut să te afli într-un loc cu atmosferă sigură şi prietenoasă, dar nu-ţi lăsa copiii să-i deranjeze pe alţii doar fiindcă este distractiv pentru ei şi mai uşor pentru tine decât să-i corectezi.

Exersaţi acasă
A avea copiii stând liniştiţi când sunteţi în public este un lucru care poate şi trebuie să fie îndeplinit. Exersaţi acasă dacă e nevoie, punându-i să stea liniştiţi lângă voi în timp ce vizitaţi pe cineva, sau coaseţi, sau citiţi cu glas tare (nu neapărat pentru ei). Lăsaţi-i pe cei mici să adoarmă, dar cei mari trebuie să se deprindă să asculte o conversaţie obişnuită, atât timp cât nu este intimă sau nepotrivită pentru ei. Toţi copiii noştri participă la nunţi, înmormântări, întâlniri de afaceri şi altele, fără să deranjeze pe cineva.
Dacă există vreo îndoială referitor la cum se vor comporta, mă aşez undeva de unde mă pot ridica repede să-i scot afară. Dar după un an, un an şi jumătate n-ar mai trebui să fie nevoie de asta. Învăţaţi-i acasă ce înseamnă un deget lipit de buze. O simplă privire încruntată de la voi ar trebui să fie suficientă pentru a opri cele mai mici indicii de potenţial deranj (nu aşteptaţi până problemele cresc).

Aşa NU!
Deoarece ieşim aşa des am avut ocazia să observăm comportamentul public al multor copii. Este groaznic! În timp ce părinţii lor încearcă să converseze sau să mănânce, copiii fac ce ştiu mai bine, cu mare succes, pentru a le zădărnici încercarea. La fiecare două secunde mama sau tata trebuie să oprească sau să încerce să controleze câte o criză. Întâi juniorul decide că a sta lângă părinţii săi nu e ceea ce îşi doreşte. Părinţii cedează, în speranţa de a-i menţine buna dispoziţie. Apoi părinţii îl lasă să aleagă ceva de mâncare, dar desigur lui nu-i place nimic. Chiar dacă mama a adus aproape un magazin de jucării, juniorul insistă să se joace cu orice altceva poate găsi, aruncându-le apoi sistematic pe podea. De obicei varsă câte ceva, ca să nu mai menţionam că este mâzgălit cu mâncare de sus până jos. În cele din urmă apar ţipetele şi plânsetele, pe care unii părinţi par capabili să le ignore, în timp ce alţii scurtează masa şi nu le mai trebuie să iasă în oraş vreodată.
Nu trebuie să fie aşa. Cina este o adevărată plăcere pentru noi, în special când mergem la restaurant, fiindcă nu trebuie să gătesc şi să curăţ după aceea. Fiecare mănâncă ceva diferit dacă vrea, apoi se poate relaxa şi discută evenimentele zilei. Folosim acest timp pentru a vorbi despre orice - despre binecuvântările zilei, despre planurile de mâine. Ne bucurăm de compania celorlalţi. Deoarece avem mulţi copii fiecare dintre cei mari are lângă el câte unul mic, pe care îl ajută la nevoie. Cei mai mititei, care au nevoie de mai multă supraveghere, stau aproape de mama şi tata. Fiecare a învăţat să folosească şerveţelul şi să spună "te rog" şi "mulţumesc". Cea mai bună parte sunt complimentele frecvente pe care copii le primesc pentru comportamentul lor din partea străinilor!

Înăbuşă în faşă
Unul din cele mai importante aspecte ale stabilirii de standarde este să-ţi aminteşti a nu trece cu vederea lucrurile mărunte. Dacă sunteţi obişnuiţi să faceţi în mod constant bine fiecare lucru mic, vă va fi mai uşor când vor veni cele mari. Dacă nu îngăduiţi mici păcate în viaţă voastră, acestea nu vor avea ocazia să se transforme în păcate mari. Acelaşi lucru se aplică şi copiilor. Dacă vă corectaţi copiii pentru acte mici de neascultare şi pentru mici manifestări de atitudini rele, nu veţi ajunge niciodată la punctul de a fi nevoie să corectaţi probleme mari. Stabiliţi-vă regulile având acest lucru în minte. Nu este în regulă ca un copil să spună o mică minciună, ori să înşele puţin, ori să răspundă înapoi din când în când, doar fiindcă e mic. Învăţă-i modul corect de a trăi şi gândeşte-te că atunci când sunt mici e uşor, şi nu trebuie să încerci mai târziu, când este mai greu.

A consemnat Irina Constantinescu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 19 - august 2008