Pe când eram în parohia tinereţilor mele pastorale – prima dragoste nu se uită niciodată – am luat un obicei, şi anume acela de a merge de Anul Nou cu credincioşii la biserică pentru a aduce lui Dumnezeu rugăciune de mulţumire pentru binefacerile cu care prin dragostea sa ne-a miluit în anul încheiat. Biserica situată pe vârful dealului, aşa cum cere rânduiala (în cel mai înalt loc din parohie) ne făcea să ne simţim mai aproape de cer chiar şi fizic vorbind. Fiind o localitate situată la doar 5 km de Alba Iulia, pe o colină, de la noi puteam admira focurile de artificii realizate la diverse evenimente. Cele mai frumoase erau cele de 1 Decembrie şi de Anul Nou. La început ideea de a ne întâlni la biserică de Anul Nou a fost receptată cu oarecare rezervă de către majoritatea credincioşilor. Nu prea vedeau cum ar putea să lase televizorul şi paharul de şampanie acasă, să nu mai închine şi să nu se felicite cu toţii atunci când ceasul bătea 12.00 noaptea. În primul an am fost doar vreo 30 la biserică de Anul Nou. În al doilea vreo 40, apoi din ce în ce mai mulţi, până când biserica a început să se umple de credincioşi. Care era magnetul care-i atrăgea la biserică? Veţi crede că focul de artificii. Trebuie să vă dezamăgesc. Convingerea îi atrăgea. Conştiinţa că Dumnezeu ne-a miluit cu prea multe daruri. Cu daruri pe care nu le merităm. Cu daruri infinit mai multe decât vredniciile noastre. Vi s-a întâmplat să simţiţi că aţi primit de SUS daruri pe care nu le meritaţi? Nu v-a încercat niciodată sentimentul că Dumnezeu aşteaptă un răspuns la darul pe care l-a făcut şi în acelaşi timp ne copleşeşte cu alte daruri? Dar acela că atunci când am cerut ceva de la El am fost în stare să ne tocim genunchii în faţa icoanei numai ca să obţinem ceea ce dorim, iar după ce ne-a ajutat am uitat promisiunile pe care i le-am făcut? Anul Nou este momentul în care ne putem aduce aminte de promisiunile uitate şi de cât bine ne-a făcut Dumnezeu.
Dar revenind la gândul de la început, pentru ca atmosfera festivă să nu îşi piardă farmecul, am convenit să începem rugăciunea de mulţumire în aşa fel încât să se termine înainte de 12.00, pentru ca să avem timp să închinăm şi un pahar de şampanie, după care să admirăm din curtea bisericii focul de artificii de Anul Nou. Iată cum cele mai frumoase artificii le-am văzut de la biserică.
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 11 - decembrie 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu