Cuvioasa Teodora de la Sihla

Cuvioasa Teodora de la Sihla s-a născut în jurul anului 1650 în satul Vânători de lângă Târgu Neamţ, în timpul domnitorului Vasile Lupu. A fost crescută de părinţi cu frică de Dumnezeu, trăind încă de mică în atmosfera duhovnicească a mănăstirilor din apropiere. Pe când era încă copilă, sora ei mai mică a murit, toată dragostea părinţilor concentrându-se apoi asupra ei. Astfel ei au înduplecat-o, la vremea potrivită, să se căsătorească cu un tânăr evlavios, din sudul Moldovei, deşi inima ei jinduia după călugărie. După cununie a plecat la casa soţului, însă căsnicia lor nu a fost binecuvântată cu copii. După mulţi ani, trecând la cele veşnice părinţii ei, Teodora s-a înţeles cu soţul ei să intre în mănăstire.
Tradiţia spune că sfânta, pe când avea în jur de 30 de ani, a intrat în mănăstirea Vărzăreşti, în Munţii Buzăului, iar fostul ei soţ a intrat după o vreme în mănăstirea Poiana Mărului, din aceeaşi zonă. Părintele Constantin Galeriu, care a cercetat viaţa şi nevoinţele sfintei ne spune despre ea că “se făcea tuturor pildă de ascultare, de lepădare de sine, de curăţie a vieţii, de slujire. Se îndulcea mult atât cu cele şapte laude, cu dumnezeiasca Liturghie, cât şi cu rugăciunea din chilie, cu citirea cărţilor sfinte şi cu împărtăşirea Sfintelor Taine, hrănindu-se cu pâinea cea vie a Trupului şi Sângelui Mântuitorului”.
După câţiva ani, liniştea mănăstiri a fost curmată de năvălirea turcilor. Vieţuitoarele ei au fost risipite, o parte dintre maici, împreună cu stareţa, retrăgându-se în munţi. După aproape zece ani de nevoinţe aspre în acest loc, Cuvioasa Teodora s-a îndreptat spre Munţii Neamţului, spre locurile minunate ale copilăriei. Dorind să petreacă şi aici aceeaşi viaţă de pustnicie, a cerut binecuvântarea egumenului Varsanufie de la Sihăstria Secului ca să se aşeze în locurile sihăstreşti din apropiere. Acesta o îndrumă să petreacă timp de un an în pădurile Sihlei, pe atunci locuri retrase şi sălbatice, în care trăiau mulţi sihăstri. Cuvioasa Teodora a întâlnit acolo un bătrân, care i-a oferit chilia lui de sub stâncile uriaşe ale Sihlei, iar el şi-a căutat un adăpost şi mai tainic în altă parte. Sfânta a dus aici o viaţă pustnicească de rugăciune neîncetată. Hrana îi era oferită de pădure: bureţi, urzici, mure şi afine. Din când în când era vizitată de Cuviosul Pavel de la Sihăstria, care venea să îi cerceteze pe pustnici şi să îi împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului. Pentru că turcii au ajuns şi în aceste locuri, Sfânta şi-a părăsit chilia şi s-a retras într-o peşteră care astăzi îi poartă numele, unde a mai trăit încă 17 ani.
Apropiindu-i-se sfârşitul, s-a rugat Domnului să-i trimită preot, pentru spovedanie. După 40 de zile ea a fost găsită de doi călugări, care au urmărit păsărelele care luau de la trapeză bucăţele de pâine şi poame. Astfel Sfânta, după ce s-a împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului, Căruia i-a închinat întreaga viaţă, a trecut la cele veşnice rostind cuvintele: Slavă Ţie, Doamne, pentru toate!
Sfintele ei moaşte se află astăzi în mănăstirea Lavra Pecerska din Kiev, unde au fost duse în anii 1828-1834, în timpul ocupaţiei ruseşti, şi se află într-o raclă cu inscripţia “Cuvioasa Teodora din Carpaţi”. Conştiinţa despre sfinţenia vieţii ei s-a transmis din generaţie în generaţie până în zilele noastre. Astfel, în şedinţa sinodală din 1992, Cuvioasa Teodora de la Sihla a fost trecută cu numele în calendarul românesc, cu data prăznuirii la 7 august.

Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 18 - iulie 2008