Clonarea umană: Quo vadis, Homini?

În 1996 echipa de cercetători de la Institutul Roslin din Edinburgh, Scoţia, condusă de Jan Wilmut, avea să facă public o ştire de senzaţie: clonarea primului mamifer, oaia Dolly. Acest fapt a adus pentru prima oară înaintea publicului larg problema clonării.

Ce este clonarea?
Clonarea (din grecescul Klon, care înseamnă ramură) este crearea unui organism identic prin reproducere asexuată (adică în afara legăturii conjugale dintre un bărbat şi o femeie).
Corpul uman are două tipuri de celule: somatice, care intră în alcătuirea diferitelor ţesuturi şi organe şi celulele germinale: ovulul şi spermatozoidul. Tehnica clonării constă în înlocuirea nucleului unui ovul cu nucleul unei celule somatice provenită de la individul ce urmează a fi clonat. După acest schimb, celula-ou nou formată este supusă unui stimul electric şi noua viaţă începe să crească odată ce începe diviziunea celulară.
Dacă se intenţionează clonarea reproductivă, următorul pas este implantarea embrionului în uterul unei femei, urmat de gestaţie şi naştere.
În momentul actual există două direcţii mari ale clonării umane: clonarea reproductivă şi clonarea terapeutică. Prima dintre ele este interzisă formal în toate ţările lumii, cel puţin în momentul actual. Cea de-a doua, datorită promisiunilor medicale înalte, este tolerată în multe ţări.

Procreare în afara sexualităţii
Una din problemele ridicate de reproducerea prin clonare este aceea că se întâmplă în afara sexualităţii cuplului, având consecinţe nebănuite.
Pr. Demetrios Demopulos (doctor în genetică) afirma: „ca şi creştin ortodox, vorbesc împotriva oricărei încercări de a clona o fiinţă umană, pentru că oamenii trebuie să fie creaţi printr-un act de dragoste între doi oameni, nu prin manipularea unor celule ca parte dintr-un act de auto-iubire egoistă. Acţiunile noastre trebuie să ne reunească în Hristos, nu să ne separe în noi şi diferite clasificări”.
Din punctul de vedere al învăţăturii ortodoxe, orice tehnologie reproductivă utilizată în afara contextului căsătoriei şi familiei poate fi privită ca o încercare de a recrea fiinţa umană după chipul omului şi după caracteristicile sale favorite, în locul chipului lui Dumnezeu. Posibilitatea producerii de copii prin clonare transformă practic o sfântă taină într-o sterilă realizare tehnologică.

Clonarea terapeutică – Promisiunea ştiinţei
Care este promisiunea medicinii? Clonarea în scopuri terapeutice ar putea trata diferite maladii şi mai ales pentru producerea celulelor stem embrionare. Acestea sunt celule provenite din primul stadiu al dezvoltării umane. Un embrion aflat între trei şi cinci zile conţine celule stem angajate în crearea de diferite ţesuturi şi organe pentru viitorul făt.
Anumite studii efectuate pe animale de laborator sugerează că inocularea celulelor stem în zonele atinse de anumite boli (diabet, Parkinson, Alzheimer, traumatisme medulare, boli cardiace, etc.) se pot diferenţia în aşa măsură încât să compenseze pierderea funcţională a organului respectiv. Spre exemplu, un pacient cu diabet insulinic, în urma unei injecţii cu astfel de celule specializate îşi poate redobândi funcţia pierdută a pancreasului de a secreta insulină.
Trebuie precizat însă de la început că aceste promisiuni nu sunt în momentul de faţă decât promisiuni. Deşi partizanii clonării terapeutice pot prezenta aceste lucruri ca fiind de domeniul viitorului apropiat, adevărul este că există numeroase indicii care pun sub semnul întrebării viabilitatea acestor soluţii.
Acest lucru este cu precădere important câtă vreme această direcţie de cercetare nu este singura cale către rezolvarea problemei. Celule stem, aşa cum vom vedea în numărul viitor, pot fi prelevate şi de la adulţi, fără să avem nevoie de embrioni pentru clonare. Se discută recent şi despre posibilitatea creării de celule stem, fără implicaţiile morale ale clonării şi recoltării lor din embrioni. Mai mult, cercetarea fundamentală farmaceutică are şi ea coridoarele ei de speranţă pentru aceste maladii.
Una dintre problemele cele mai serioase ale clonării de embrioni umani în scopuri terapeutice este că, odată cu recoltarea mult doritelor celule stem, embrionul format prin clonare este practic ucis.
Nu putem reduce existenţa unui embrion uman la „un grup de celule” atâta vreme cât, după învăţătura, atât a ştiinţei cât şi a Bisericii, embrionul uman este purtător de viaţă şi este om adevărat din momentul procreării. În ochii lui Dumnezeu, acesta este o persoană completă, purtătoare a chipului dumnezeiesc şi nu un boţ de carne anonim. Deci oricine interferă cu viaţa acestui om adevărat, chiar dacă în formă incipientă, comite păcatul uciderii.
(va urma)

Pr. Alexandru Stanciu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 18 - iulie 2008