Părinţi cu orice preţ…

În timp ce milioane de copii sunt avortaţi în fiecare an, milioane de dolari sunt cheltuiţi pentru dezvoltarea tehnicilor moderne de procreare asistată. Reprezintă ele un rău? Sunt de acceptat atunci când concepţia nu se poate realiza prin relaţii intime obişnuite, cum ar fi cazul sterilităţii?

La slujba Tainei Sf. Cununii, preotul se roagă ca Dumnezeu să dăruiască celor doi „bucuria naşterii de prunci” şi „rodul pântecelui, spre folos”. Această precizare „spre folos” este foarte importantă întrucât imposibilitatea unui cuplu de a zămisli pe cale obişnuită poate fi înţeleasă în două moduri: pe de-o parte un semn divin că „nu le este spre folos” să aibă copii, aceasta însemnând fie că vor apela la adopţii, fie că vor duce o viaţă fără copii. Iar pe de altă parte poate fi înţeleasă ca o boală pe care noile terapii medicale o pot vindeca.
Care sunt acestea şi în ce constau ele?

Inseminarea artificială
Constă în colectarea celulelor germinare masculine şi inocularea lor în uterul femeii. Dacă acestea aparţin soţului, din punct de vedere al moralei creştine n-ar fi nici o problemă. Lucrurile se complică dacă este vorba de un alt donator. Potrivit învăţăturii Bisericii nu este de acceptat o a treia parte în procesul procreării. Pentru a respecta sacralitatea vieţii, spune Pr. John Breck, este necesar ca transmiterea acesteia să se realizeze prin unirea a două persoane într-un singur „trup”, legate printr-o „căsătorie monogamă, heterosexuală şi binecuvântata” (adică angajamentul a două persoane, bărbat şi femeie, în cadrul binecuvântat al familiei, cu scopul procreării).

Fertilizarea in vitro
Această metodă facilitează zămislirea în cazul femeilor cu disfuncţii ale trompelor uterine, în cazul „infertilităţii inexplicabile” atât la femei cât şi la soţii lor.
Tehnica este următoarea: la începutul menstruaţiei, ovarele femeii sunt „hiperstimulate” prin injectarea unei substanţe (gonadotropină) care în loc de unu va produce mai multe ovule. Spermatozoizii, după colectare, sunt incubaţi şi trataţi pentru a le spori şansele de fertilizare, apoi sunt amestecaţi cu ovulele, într-un vas de sticlă şi păstraţi la temperatură de 37°C.. După un anumit timp o parte din ei sunt transferaţi în uter iar restul (numiţi extra-embrioni) sunt îngheţaţi.
De regulă sunt transferaţi trei embrioni, măcar unul din ei ar trebui să se implanteze. Este posibil ca toţi trei să se prindă şi astfel apare o sarcină multiplă. Pentru a oferi o şansă mai mare de supravieţuire se păstrează un singur embrion iar restul sunt ucişi prin „reducţie fetală” (injectarea unor soluţii ce provoacă moartea embrionilor nedoriţi). Măsura este imorală din punct de vedere creştin, deoarece viaţa umană începe din momentul concepţiei iar distrugerea acestor embrioni este omucidere.
În ceea ce priveşte embrionii îngheţaţi („extra-embrionii“), distrugerea ca şi folosirea lor în experimente ştiinţifice sau pentru scopuri pur comerciale este cu totul de neacceptat. Soluţia ar fi ca ei să fie donaţi unui cuplu nefertil. Astfel aceşti embrioni ar avea acelaşi statut moral ca şi un copil adoptat, cu avantajul că noii părinţi vor experimenta perioada sarcinii şi naşterea copilului.
Pentru evitarea extra-embrionilor s-a propus şi o altă metodă, cea a injectării unui singur spermatozoid într-un ovul, în felul acesta se evită surplusul de embrioni. Cea mai gravă problemă a acestei proceduri rămâne imposibilitatea de a determina dacă spermatozoidul selectat în vederea fertilizării conţine defecte cromozomiale ce produc boli genetice grave. Într-un act intim normal, sau chiar în cazul însămânţării artificiale doar cel mai bun, cel mai „potrivit” spermatozoid va fertiliza ovulul. Această selecţie nu este jocul întâmplării, ci este lucrarea lui Dumnezeu, ca un exemplu de conlucrare divino-umană.

Mamă de împrumut sau maternitatea surogat
Maternitatea surogat constă în faptul că o femeie găzduieşte în uterul ei embrionul conceput de un alt cuplu. În SUA, anual aproximativ 300.000 de femei îşi închiriază uterul, primind 10.000$.
În urmă cu un deceniu o femeie sud-africană era mamă surogat pentru propria sa fiică, care fusese născută fără uter. Ovulul fetei a fost fertilizat de soţul ei şi transferat apoi în uterul viitoarei bunici. Deşi fiica şi soţul acesteia au apărut ca părinţi pe certificatul de naştere al copilului, iar mama nu a făcut altceva decât să-şi pună la dispoziţie uterul, aceasta din urmă este în acelaşi timp bunica şi „mama” copilului.
În spatele aparentului act de caritate, se ascund adevărate „crize de identitate” din cauza lipsei descendenţei sau relaţiei clare cu unul sau altul din membrii familiei. Mai mult, psihologia modernă atrage atenţia că mama surogat poate influenţa pe durata celor nouă luni de sarcină sănătatea fizică, sufletească şi spirituală a copilului.

Înainte de a apela la aceste tehnici este deosebit de important ca cei în cauză să apeleze la duhovnicul lor şi împreună cu acesta să se adâncească în rugăciune, pentru a afla care este voia dumnezeiască în cazul lor, în actul tainic şi miraculos al procreării vieţii umane.
Medicina nu poate oferi o tratare a sterilităţii, ci doar o tehnicizare şi o depersonalizare a procreaţiei. Viaţa este un dar al lui Dumnezeu şi nu un produs fabricat.

Pr. Alexandru Stanciu, cadru medical

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 13 - februarie 2008