Încheiem serialul pelerinajelor dedicate mănăstirilor din Ţara Făgăraşului cu Mănăstirea Bucium, ridicată cu trudă multă pe jertfa călugărilor care au fost martirizaţi aici prin foc pentru că nu au vrut să îşi părăsească credinţa ortodoxă.
Martiri trecuţi prin foc
La poalele Munţilor Făgăraş, în apropierea satului Bucium din judeţul Braşov, în inima ţării se înalţă şi desăvârşeşte prin dragostea şi eforturile credincioşilor un bastion al credinţei neamului ortodox român, o cetate pentru pacea tuturor.
Mănăstire a sfintelor ortodoxe şi româneşti tradiţii, lăcaşul de cult de la Bucium este osândit flăcărilor în 1761 când monahii, o parte ai locului, o parte căutând adăpost aici în faţa vitregiei vremurilor după distrugerea mănăstirilor lor de metanie, ard odată cu vechea biserică.
În 1928, Regina Maria purcede împlinirii unui îndrăzneţ şi amplu proiect, menit să edifice pe locul vechii Mănăstiri Bucium, biserica “Întregirea Neamului Ortodox Român”, însă timpurile interbelice îi răpesc sorţii de izbândă.
Încercări zadarnice
Pronia cerească se face auzită în 1953, când rugămintea credinciosului cunoscut oamenilor ca “Moş Ilie”, însoţit de tânăra familie Şandru, aduce binecuvântarea şi aprobarea de construcţie a bisericii de la Bucium, iscălită cu dragostea şi harul Înalt Prea Sfinţiei Sale, Mitropolitul Nicolae Bălan. De astă dată însă, opresiunea regimului se răsfrânge nefast, îngrădind drumul spre zidire. Trebuind cu orice preţ să aprindă candelă pe locul fostei mănăstiri, familia Ioan şi Elisabeta Şandru, ajutori de nădejde ai Moşului Ilie, reuşeşte în 1976, sub pretextul unei stupine, să improvizeze o cabană de lemn din care neîncetat răsuna Psaltirea.
Abilitata Securităţii se dovedeşte însă eficientă, iar după un an, alte flăcări aveau să înghită jertfa acestor creştini, iar crucile înălţate spre slava lui Dumnezeu aveau să fie dezrădăcinate; singură una, rămânând neobservată, este păstrată astăzi la loc de cinste, în Altarul de vară.
Strădanie împlinită
Angajaţi cu preţul vieţii în renaşterea mănăstirii, Elisabeta şi Ioan Şandru îşi văd strădania de jumătate de veac împlinindu-se în 1990, când I.P.S. Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolit al Ardealului, apreciază şi aprobă iniţiativa de zidire a Mănăstirii Bucium, iar apoi, la 6 august 1995, sfinţeşte biserica mănăstirii înălţată între timp, încredinţând stăreţia ieromonahului Sava Lazea.
Harul şi pacea duhovnicească a părintelui stareţ Sava, cu truda şi rugăciunea obştii, sub binecuvântarea ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române, încununată de dragostea credincioşilor şi eforturile doamnei Şandru au făcut astăzi ca Mănăstirea Bucium să fie un nesecat izvor de pace, de tămăduire, de dragoste şi credinţă.
Truda vieţuitorilor continuă
În continuă dezvoltare, locul nu cruţă truda vieţuitorilor, aflându-se în pragul construirii unei case de pelerinaj mai mare, în paralel cu finisarea arhondaric mai mic, existent deja, menite să găzduiască căutători de pretutindeni.
Pictura în mozaic a faţadei bisericii, realizarea unui ansamblu de porţi sculptate la intrarea în curtea mănăstirii, uşi masive din stejar sculptat la intrarea în biserică, monumentul "Cruce a celor fără de cruce" în cimitirul mănăstirii, sunt doar parte din proiectele în curs de desfăşurare.
Nevoile permanente ale acestui edificiu al păcii trec parcă mai uşor, iar nădejdea izbândei rămâne vie în truda spre zidire, în glasul rugăciunii obştii, în postul şi liniştea acestui colţ de rai, iar "doamna de la mănăstire", Elisabeta Şandru, continuă, cu ajutorul credincioşilor, cărămidă după cărămidă, înălţarea şi îngrijirea întreg ansamblului mănăstiresc.
Şi neclintiţi în imn de slavă, părintele stareţ Sava, părintele Modest, întreaga obşte îşi înalţă ruga, făcând ca sfânta slujbă să răsune neîncetat, după rânduiala sfintei noastre biserici.
Daniel Moga
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 13 - februarie 2008
Notă [edit 2010] Din ianuarie 2010 stareţul mănăstirii este Părintele Cleopa Negru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu