Biserica „Sfântul Nicolae “ din Bărcut

Poposim la sfârşit de an într-un alt sat din Ţara Făgăraşului, un sat odinioară mare şi înfloritor, datorită saşilor care formau majoritatea populaţiei. La plecarea lor, în 1990, au lăsat în urme case mari şi frumoase, care au ajuns însă astăzi nişte ruine. Ghidul călătoriei în trecutul acestui loc cu peisaj de poveste ne-a fost părintele paroh Constantin Taflan.


Colonizaţi de saşi
Bărcutul se afla în trecut la marginea Imperiului austro-ungar, zonă în care au fost aduşi soldaţi din Austria, Germania şi Ungaria pentru a păzi graniţele. Aceştia au fost aşezaţi aici şi împroprietăriţi, cu obligaţia de a supraveghea şi apăra marginile imperiului de năvălirile vecinilor sau de răscoalele populaţiei române aflate sub ocupaţie. Strategia Imperiului pe termen lung era să îi asimileze pe români prin diferite metode, oferind privilegii celor care renunţau la credinţa străbună ortodoxă, preferau învăţământul în limba maghiară sau germană, sau care acceptau să-şi schimbe numele românesc.
Toate aceste încercări de rupere a românilor de originile lor i-au determinat pe mulţi să treacă în Ţara Românească sau Moldova, în felul acesta scăzând numărul populaţiei autohtone. Cu timpul, coloniştii împământenindu-se, au luat fiinţă aşezări cu o populaţie majoritar germană sau ma-ghiară. O astfel de aşezare este şi Bărcutul.
Cândva mare comună, care cuprindea şi satul Seliştat, Bărcutul avea în anul1857 1.054 de suflete, din care 644 saşi, 298 români şi 112 alte naţii. O comună mare şi arătoasă, în care civilizaţia săsească îşi spunea cuvântul. În 1990 au plecat însă în Germania peste 400 de saşi, părăsindu-şi gospodăriile bine puse la punct, cu case înal-te, solide. Astăzi în urma lor se mai văd doar ruinele a ceea ce a fost odată, singura răma-să parcă neatinsă fiind biserica evanghelică.

Biserica ortodoxă
Românii au fost multă vreme minoritari în Bărcut, iar biserica ortodoxă actuală, cu hramul "Sfântul Ierarh Nicolae", a fost clădită abia în 1845. Ridicată cu ajutorul şi contribuţia credincioşilor din această parohie, biserica are formă de navă, cu plafonul drept. Iconostasul este din zid, pereţii din piatră şi cărămidă, iar duşu-meaua din scândură. Renovări mai importante ale lăcaşului de cult s-au făcut între anii 1924-1966, 1980-2004.
Românii din satul Băr-cut au fost de religie greco-catolică între 1760 şi 1948. Un recensământ făcut în 1760 din ordinul generalului Buccow menţiona încă aici existenţa a 38 de familii ortodoxe, fără preot şi fără biserică. În timp se pare că şi acestea au acceptat uniaţia, pentru că înainte de 1948, când s-au întors la credinţa ortodoxă, toţi românii din Bărcut erau greco-catolici.
În perioada întoarcerii în sânul Bisericii Ortodoxe, la Bărcut era paroh preotul greco-catolic Ioan Mihai. Documentele menţionează că acesta a luat parte în 21 octombrie 1948 la proclamarea întoarcerii credincioşilor greco-catolici la "credinţa strămoşească ortodoxă a întregului popor român", care a avut loc în cadrul unei manifestări la Alba-Iulia.
Din documentele care au rămas peste veacuri, la Bărcut au fost consemnaţi în continuare ca slujitori ai altarului preoţii: Aurel Grecu, Ioan Lungoci, Aurel Măcriş, Ioan Vasiu, Ioan Lungoci şi, până acum câţiva ani, părintele Marius Neagu, astăzi paroh al bisericii din Hurez.

Resfinţită în 2004
Datele istorice despre biserica ortodoxă din Bărcut nu sunt prea numeroase. Ultimul eveniment deosebit de important a avut loc în 2004, când lăcaşul de cult a fost resfinţit de către Prea Sfinţitul Visarion Răşinăreanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, împreună cu un sobor de preoţi.
În acest moment biserica ortodoxă din acest sat este păstorită de inimosul preot Constantin Taflan, care este preot şi în satul vecin, Seliştat. Părintele nu este decât de câţiva ani în parohie, însă are gânduri mari: îşi doreşte să înfrumuseţeze biserica cu pictură bizantină. Deocamdată nu există fonduri suficiente în acest sens, iar comunitatea pe care o păstoreşte este mică. Sufletul lui este însă mare, iar acolo unde omul este neputincios Dumnezeu înmulţeşte harul pentru cei care îi cer ajutorul cu credinţă şi inimă curată.

Pr. Răzvan Timofte

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 11 - decembrie 2007