Catedrala „Sf. Ioan Botezătorul“, de la începuturi până în prezent

În perioada dintre cele două războaie mondiale făgărăşenii şi-au dorit să înalţe o catedrală în parcul din centrul oraşului Făgăraş. Venind însă războiul şi apoi perioada comunistă, această dorinţă nu s-a mai putut realiza, dar ea a rămas vie în sufletul oamenilor şi a încolţit imediat după revoluţia din 1989. Prin colaborarea dintre preoţii făgărăşeni, în frunte cu părintele Romul Zaharie, protopopul de atunci, Primăria Făgăraşului şi Consiliul local, se pun bazele noii catedrale.


Iniţiatorul: Părintele Protopop Romul Zaharie
Istoricul catedralei începe aşadar în timpul şi sub auspiciile protopopului Romul Zaharie. Într-un document înaintat Protopopiatului Ortodox din Făgăraş, cu numai două luni înainte de trecerea sa la cele veşnice, Protopopul Romul scria: „Poate că întâmplător sau cu voia lui Dumnezeu, în timpul păstoririi mele ca protopop a început construirea catedralei Sf. Ioan Botezătorul din Făgăraş." După ce specifică dorinţa mai veche a credincioşilor făgărăşeni de a avea o biserică monumentală în centrul oraşului, documentul menţionează: „Toţi preoţii au hotărât să dea curs acestei dorinţe unanime a preoţilor şi credincioşilor din Făgăraş şi să întocmească actele necesare pentru această construcţie, de la autorităţile bisericeşti şi de la cele de Stat."
Înalt Prea Sfinţitul Antonie Plămădeală a dat cu bucurie aprobarea acestei iniţiative, iar autorităţile locale, prin primarul din vremea aceea, Dan Vasile, au propus trei poziţii pentru ridicarea noului lăcaş de cult. S-a ales poziţia aşezată între Casa de Cultură şi intrarea în piaţa cea nouă, locul unde Mihai Viteazu construise o bisericuţă din lemn. Pe acest loc s-a aşezat o troiţă de stejar, la temelia ei zidindu-se sfinte moaşte. Acolo urma să fie ridicat altarul catedralei. Ceremonia de consacrare a locului desemnat pentru construcţia catedralei a fost oficiată de Mitropolitul Antonie Plămădeală la data de 8 octombrie 1991.
Protopopul Romul Zaharie mai relatează în document că s-au înscris pentru misiunea ridicării catedralei doi preoţi: părintele Ioan Lungoci de la parohia din Cimitir şi părintele Ioan Ciocan, de la parohia Dejani. Mitropolitul Antonie Plămădeală l-a numit pe părintele Ciocan cu misiunea de a ridica catedrala, la început fără parohie. Mai târziu a primit şi un mic sector de parohie, pentru a se putea înainta cereri de sprijin financiar atât autorităţilor de stat cât şi celor bisericeşti.

Jertfa bisericuţei de lemn, temelia catedralei de azi
Lângă troiţă părintele Ioan Ciocan a construit o bisericuţă de lemn în stil maramureşan, o adevărată bijuterie, unde se oficiau zilnic slujbe.
Construcţia a fost ridicată în iunie-iulie 1994, de către de meşteri din Bilbor, materialul lemnos fiind primit cu sprijinul inginerul Gheorghe Comşiţ, pe atunci şef al Ocolului Silvic Făgăraş. Bisericuţa a primit hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi a fost sfinţită de către Mitropolitul Antonie Plămădeală în 6 august 1994.
Micuţul locaş de cult nu a apucat să trăiască nici 4 ani, pentru că în 1998, în noaptea de 22-23 iulie, la ora 1, biserica a fost incendiată, mistuindu-se în flăcări.
În mod miraculos, deşi în urma incendiului nu a rămas decât scrum, câteva obiecte au fost găsite intacte: Sfânta Evanghelie, Discul, Steluţa, Sfântul Antimis, Sfintele Moaşte, dar şi câteva icoane de pe iconostasul de lemn.
După incendiu, pentru oficierea slujbelor religioase s-a amenajat o altă capelă, în faţa catedralei, unde s-a slujit până în 2002, când s-a inaugurat demisolul catedralei.
Pentru că orice construcţie trainică cere sacrificiu, dispariţia bisericuţei a fost privită de către părintele Ciocan şi de către credincioşi ca o jertfă, pentru că de la incendiul mistuitor din miez de noapte, ale cărui cauze nu au fost elucidate nici până acum, lucrurile au mers parcă altfel, deşi nimic nu a fost uşor.

Catedrală ca în Oradea
Încă din anul 1994 s-a făcut concurs pentru proiectul catedralei. În cele din urmă a fost ales proiectul donat de Institutul de proiectări Oradea, prin intermediul domnului Ştefan Panaitescu, fiind acelaşi proiect după care se ridică şi catedrala ortodoxă din Oradea. Dimensiunile fac trimitere la vârsta Mântuitorului: lăţimea de 30 m şi lungimea de 33 m (vârsta la care Mântuitorul şi-a început propovăduirea şi cea la care a S-a jertfit pe Cruce). Proiectul mai cuprinde o cupolă şi un turn mare în centru, cu patru turnuri în cele patru colţuri. Hramul a fost ales Sf. Prooroc Ioan Botezătorul.

Istoria a 12 ani de nevoinţă
În toamna anului 1995 au început şi lucrările. Când s-au făcut primele săpături pentru fundaţie s-au ivit multe greutăţi din cauza nivelului ridicat al apei infiltrată din lacul Cetăţii. A fost necesară evacuarea pământului până la cota de 4,5 m adâncime şi turnarea unei plăci de beton de 40 cm grosime. Din cauza apei, cheltuielile pentru fundaţie şi demisol s-au triplat.
În anul 1998 s-au terminat lucrările la fundaţii, iar în anul 1999 au fost demarate lucrările de construcţie a demisolului cu instalaţiile de apă, curent şi canalizare. Subsolul a fost pregătit după modelul locaşurilor de cult din America: cu o bucătărie şi sală de mese pentru agapele creştine, cuptoare pentru prescuri, o capelă mortuară şi o capelă pentru slujirea din zilele de peste săptămână.
În anul 2004 s-a început ridicarea zidurilor care au ajuns până la cota de 4m, iar în anul 2005 până la 7m. S-au turnat cei patru stâlpi mari, cele trei balcoane cu stâlpi şi grinzi de rezistenţă, patru scări interioare şi un acoperiş de protecţie.
Lucrările au fost continuate în anul 2006: s-a ridicat zidul din faţă, au fost începute lucrările la balconul de la cor şi s-a pus acoperiş de plăci ondulate din plastic. Tot în acest an autorităţile centrale şi cele judeţene, prin intervenţia domnilor Adrian Lemeni, Aristotel Căncescu, Gheorghe Gabor, Aurelian Danu şi a altor persoane, au contribuit cu ajutoare financiare consistente, care au fost deja investite în cărămidă, fier beton şi betoane.
Anul acesta, începând cu luna ianuarie, s-au început lucrările de amenajare a unei capele în memoria bisericuţei de lemn care a ars şi a unui spaţiu pentru aprins lumânări, sub scările catedralei. Iar zidurile catedralei se înalţă la cer tot mai mult de la o zi la alta, pentru că sume substanţiale primite de la Consiliul Judeţean au fost investite în cărămidă.

Slujitori ai catedralei
La slujirea altarului părintele paroh Ioan Ciocan, actualul protopop al Făgăraşului, a adunat în jurul său de-a lungul timpului mai mulţi preoţi pensionari din protopopiat.
Amintim astfel pe vrednicul preot Ioan Bica, care a slujit vreme îndelungată parohia de la Voivodeni. Un preot smerit, rugător, discret, pe care părintele Ioan Ciocan s-a bucurat să-l aibă aproape. A mai fost şi părintele Constantin Prescure, care a slujit până la pensionare în Berivoi. Ambii au trecut la cele veşnice.
Părintele profesor Alexandru Buşilă este alături de părintele Ioan Ciocan, cu binecuvântarea Mitropolitului Antonie Plămădeală, încă de la pornirea proiectului de ridicare a catedralei. Părintele Buşilă a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor de către Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza în 7 ianuarie 2007.
Epitropi ai catedralei s-au remarcat dintru început Gheorghe Dragoş şi Gheorghe Pascu, coordonatori ai uni Consiliu Parohial de excepţie care îl sprijină şi îl ajută mult pe părintele paroh.

Pr. Cătălin Teulea

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 6 - iulie 2007

iulie 2007:

noiembrie 2007:
septembrie 2008:

privelişte de la înălţimea catedralei: