Apostolat în Ţara Făgăraşului: În căutarea voastră...

„În căutarea voastră?!”... Ce titlu e acesta?... s-ar putea întreba cititorul acestor rânduri. Da, iată că dialogul nostru porneşte încă de la titlu: m-am aşezat la masa de lucru şi... n-am dorit să scriu un titlu care să aibă o tentă de senzaţional, ştiţi, aşa cum ne-am obişnuit... Nu, eu nu vreau cu orice preţ să vă surprind, eu vreau să vă întâlnesc şi să ne întâlnim cu toţii prin intermediul acestei reviste.
Aţi întâlnit vreodată pe cineva? Da, cu siguranţă. Aţi simţit cât e de minunat să comunicaţi cu celălalt? Să... ascultaţi şi să fiţi ascultat, înţeles, acceptat, sfătuit sau admirat? Iubit? Eu cred că fiecare merită aşa ceva, şi, mai mult, este capabil de aşa ceva. Merită şi este capabil, adică, de Întâlnire (personală cu celălalt), de Iubire.
Aceasta este o convingere a mea. Că întâlnirea iubitoare cu o altă persoană oferă o împlinire sufletească şi satisfacţii dintre cele mai mari pe care un om le poate încerca. De aceea, căutând un titlu cu care să ajung la cititori, nu am făcut decât să privesc cu atenţie şi sinceritate în inima mea şi... am înţeles că în esenţă asta vreau: ca încă de la primul cuvânt, din titlu, să plec „în căutarea voastră”. Pentru că vreau să vă întâlnesc, iar întâlnindu-vă, aş vrea să învăţ, încă o dată şi de fiecare dată, să iubesc.
E bine să putem gândi aşa: cuvintele reprezintă doar instrumentul cu ajutorul căruia comunicăm, dar la un capăt şi la celălalt al lor sunt oameni, suflete, inimi, vieţi care caută şi se caută. Şi acesta este cu adevărat important: omul. Atât cel de la care pleacă cuvântul, cât şi cel la care ajunge cuvântul. Da, cuvântul poate fi, de pildă, ca o îmbrăţişare caldă, curată, temeinică, când izvorăşte dintr-un suflet plin de dragoste şi care, primit de cel care-l citeşte, îl învăluie pe acesta în toată fiinţa sa. Cuvântul poate fi ca o carte de mare preţ, când izvorăşte din experienţa unui om încercat şi care, primit, dăruieşte înţelepciune celui ce citeşte. Prin cuvânt se poate exprima un adevăr – unul spunându-l, altul învăţându-l; cuvântul poate mijloci bucurie – unul dăruind-o, celălalt primind-o; multe se pot face cu acest instrument – care este cuvântul – , dar iată o condiţie indispensabilă: este nevoie, întotdeauna, de doi, de cel puţin doi oameni; degeaba ar rosti unul cuvântul, dacă nu ar fi un altul, care să-l asculte şi să poată primi ceva prin intermediul lui. Şi aşa, fiecare are nevoie de celălalt, capătă un sens unul prin celălalt, se îmbogăţeşte. Dar, numai şi numai împreună. Şi aceasta este o... întâlnire, precum spuneam şi doream încă de la început. O întâlnire între oameni, prin mijlocirea cuvântului. Şi... să fie aceasta din, şi în, şi pentru iubire!

Eu, cea din spatele acestor cuvinte, sunt o făgărăşeancă – dintotdeauna bucuroasă pentru că m-am născut şi am crescut pe aceste meleaguri –, dar în momentul de faţă trăiesc ceva mai departe de locurile natale. Faptul de a putea scrie câteva rânduri în această publicaţie, mărturisesc că a înnoit şi a conferit o savoare deosebită sentimentului, viu în sufletul meu, de apartenenţă la locurile şi locuitorii Ţării Făgăraşului. Drept recunoştinţă pentru această posibilitate, aş dori ca rândurile de mai sus să reprezinte nu doar o poartă deschisă spre sufletele cititorilor, ci aş dori de asemenea să le dedic acestei publicaţii şi celor ce colaborează la realizarea ei, împreună cu respectul şi admiraţia mea.
Într-adevăr, însuşi titlul publicaţiei, „Apostolat”, nu înseamnă oare şi aceea că un grup de oameni harnici şi deschişi au simţit chemarea, dorinţa şi dragostea de a „ieşi în căutarea voastră”, de a ajunge la sufletele dumneavoastră, ale tuturor celor ce, în acelaşi duh, iubiţi oamenii, iubiţi şi preţuiţi cuvântul (bun), şi ştiţi să răspundeţi bucuros la invitaţia unei întâlniri?

Amalia Răibuleţ, Roma

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 5 - iunie 2007