Grâul este una din materiile cel mai des întrebuinţate în cultul nostru, datorită semnificaţiilor sale profunde, euharistic-eshatologice: prescura este o sumă a boabelor de grâu măcinate, dăruită prin împărtăşanie tuturor ca trup al lui Hristos; iar bobul de grâu, prin capacitatea sa de renaştere la viaţă (moare în pământ ca apoi să dea viaţă noii plante) este simbolul învierii.
Atunci când Mântuitorul le-a vorbit ucenicilor despre cele ce aveau să se întâmple (patimile, moartea, îngroparea, învierea şi înălţarea Sa la cer), spre a fi înţeles de cei care Îl ascultau s-a folosit de comparaţia cu bobul de grâu, care pentru a aduce roadă trebuie aşezat în pământ. Întrucât aşezarea în pământ este similară cu moartea, Hristos spune că bobul de grâu trebuie ca mai întâi să moară în acest fel, pentru ca după aceea să se trezească la viaţă: “dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce roadă multă” (Ioan 12, 24).
Moartea – ceva de dorit?
În acest fel moartea nu mai poate fi privită ca ceva negativ, ci trebuie înţeleasă ca ceva superior, vrednic de dorit, pentru că are consecinţe benefice, deasupra vieţii de dinainte de moarte. Sfântul Apostol Pavel dezvoltă această temă şi prezintă efectele morţii: face posibilă învierea şi schimbă trupul stricăcios în trup nestricăcios, pregătit astfel pentru viaţa din Împărăţia lui Dumnezeu: “Ceea ce semeni nu dă viaţă, dacă nu va fi murit. Şi ceea ce semeni nu e trupul ce va să fie, ci grăunte gol, poate de grâu sau de altceva din celelalte (...) Se seamănă trupul în stricăciune, înviază în nestricăciune (...) Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc.” (1 Corinteni 15, 36-42). La întrebarea cum vor fi trupurile înviate ne răspunde că ele vor fi diferite de cele îngropate, prin capacităţile noi ale lor: ceea ce era predispus stricăciunii va fi nestricăcios; ceea ce era firesc ( = conform firii căzute) devine duhovnicesc: “omul dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer” (1 Corinteni 15, 47).
Moartea este singura cale spre Înviere.
Singura modalitate prin care omul poate ieşi din sfera existenţei pământeşti limitate (în cunoaştere şi înţelegere) şi pătimitoare (supusă bolii şi suferinţei) şi de a intra în sfera vieţii cereşti (nelimitată, înţelegătoare şi nestricăcioasă), este moartea. Acest lucru a fost înţeles încă din vechime de către majoritatea popoarelor şi se poate deduce din cultul morţilor diferitelor religii: credinţa în nemurirea sufletului şi viaţa fericită din Împărăţia lui Osiris şi din Câmpiile lui Iaru (la egipteni); cele 7 lumi superioare (swarga), 7 lumi inferioare (patala) şi 12 infernuri, în care va merge sufletul după moarte, în funcţie de faptele sale (la indieni); credinţa că după moarte sufletele merg la Zamolxis pentru a trăi fericite (la geto-daci), etc. Dar toate aceste credinţe nu au provenit dintr-o motivaţie clară, argumentată printr-o experiere personală, reală. Singurul care a argumentat cu fapta ceea ce a afirmat prin cuvânt este Mântuitorul Hristos, care S-a înviat pe Sine, făcându-se “începătură a învierii tuturor celor adormiţi” (1 Corinteni 15, 20).
Coliva din grâu – expresie materială a credinţei în înviere
Coliva este o ofrandă care se aduce pentru sufletele morţilor şi se prepară din grâu fiert, îndulcit, amestecat cu nuci pisate şi cu diferite arome. Boabele de grâu sunt expresia materială a credinţei în înviere, iar dulciurile şi aromele din compoziţia colivei reprezintă virtuţile sfinţilor şi dulceaţa vieţii veşnice pe care nădăjduim să o dobândească cel care a murit. Moartea aduce şi o transformare a trupului, o schimbare menită să-i facă posibilă viaţa nouă de după ea. Sfântul Apostol Pavel spune că aşa cum bobul de grâu, după ce moare în pământ, înviază cu alt trup, la fel trupul nostru stricăcios după ce moare se îmbracă în trup nestricăcios şi nemuritor (1 Corinteni 15, 53).
Moartea, naştere pentru Înviere
Fiecare creştin practicant ştie că drumul spre Înviere trece prin moarte, pentru că moartea nu este doar încetarea existenţei pământeşti, ci şi modul prin care trupurile stricăcioase se vor îmbrăca întru nestricăciune (la fel ca grâul), pentru a putea fi potrivite cu Împărăţia lui Dumnezeu, în a cărei frumuseţe îşi vor trăi veşnicia împlinitorii cuvintelor mântuitoare ale lui Hristos. Sfinţii Martiri au înţeles acest lucru, iar noi îi sărbătorim în ziua în care ei au fost omorâţi, pentru că aceasta este ziua în care ei s-au născut pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu