100 de ani. Mulți, puțini, nu știu. Privesc România la vârsta centenarului,
vârsta maturității. Au tânjit românii, separați în granițele altor state, după
unirea tuturor celor de-o credință, de o limbă și un neam. În 1918, în urma
jertfelor de sânge românesc, cu binecuvântarea Proniei dumnezeiești și datorită
conjuncturii europene favorabile, idealul românilor primește un chip. Și un
nume. Oameni mari, Românie Mare. Formal, România ne-a îmbrățișat pe toți
românii ca într-o taină a nunții. Firesc, în anii ce urmau, se cuvenea să ne
cunoaștem mai bine, să ne iubim mai mult și să dezvoltăm conștiința
apartenenței la un neam creștin. Se cuvenea.
Dar am impresia că dragostea s-a consumat până la nuntă, apoi parcă începe
declinul. Poate că vitregiile vieții, lipsa de maturitate a neamului abia unit,
regimul comunist al urii și al suspiciunii, apoi capitalismul banului câștigat
ușor pe pieptul vecinului, ne-au împiedicat să desăvârșim unirea. Unirea în
gândire, în simțire, iubirea de țară, de om. Nu e prea târziu să cerem de la
Dumnezeu să vindece rănile asupririlor, rănile invidiei, ale vânzării de frate
pe un zâmbet superior. Să cerem să nască în noi nevoia de iubire, nevoia de
slujire a celuilalt, nevoia de a respecta.
În textele care au consfințit unirea, iubitorii de neam au cerut unirea
necondiționată și pe vecie a tuturor românilor; testament de unitate și iubire,
lăsat urmașilor până în veci. Caută unii interesați de dezbinarea noastră să ne
rupă unitatea de simțire, dar uneori nu mai au ce rupe; parcă nu ne dăm rând la
rupt cămașa unității.
Mă gândesc la rugăciunea-testament a
Mântuitorului din Grădina Ghetsimani (Ioan 17); „ca să fie una precum suntem și Noi (v. 11) ... așa și aceștia în Noi să fie
una”(v. 21). Unitatea desăvârșită o putem construi pe unitatea de credință,
întrucât ruperea de Cer are consecință și ruperea de pământul fertilizat de
sângele eroilor neamului.
Astăzi suntem chemați să dăm mărturie de unitate și să apărăm identitatea
noastră de credință, de cultură, de limbă și de neam. Pentru noi și pentru
urmașii urmașilor noștri. Vom da răspuns în fața trecutului și viitorului
despre cum trăim prezentul. Să învățăm să construim pe succesul celui cu care
stăm umăr la umăr. În unitate, toți avem de câștigat; și duhovnicește, și
trupește.
Să trăim fericiți până la adânci bătrâneți!
Pr. Ciprian Adomnicăi - Șoarș, Protopopiatul Făgăraș 2
Apostolat în Țara Făgărașului nr. 103, mai-iunie 2018